Ruşii lasă un adevărat dezastru în urma lor: aruncă în aer poduri în timp ce se retrag în masă din Herson
Forțele rusești au distrus poduri în părțile ocupate ale regiunii ucrainene Herson, la vest de râul Dnipro, au raportat miercuri un oficial ucrainean și analiști militari pe Telegram, potrivit Mediafax.
De Redactia Observator la 09.11.2022, 18:18Serhii Khlan, membru al Consiliului regional ucrainean din Herson, a declarat că forțele rusești par să organizeze o retragere tactică din unele sate de pe linia frontului pentru a încetini atacul forțelor armate ale Ucrainei". „Ocupanții au aruncat în aer nu doar podurile Dariivskyi și Tiahynskyi, ci și podul de la ieșirea din Snihurivka spre Kherson, peste canal. Au aruncat în aer podul de la Novokairy, au aruncat în aer podul de la Mylove. Ocupanții aruncă acum în aer absolut toate podurile din regiunea ocupată Kherson, la vest de râul Dnipro”, a declarat Khlan în timpul unei conferințe de presă.
Informațiile nu au putut fi confirmate din surse independente. Totuși, imaginile și rapoartele propagandiștilor ruși și ale analiștilor militari de pe Telegram par să confirme aceste afirmații. Un popular canal rusesc de analiză militară a anunțat miercuri că „distrugerea podurilor de pe frontul Kherson a început să încetinească înaintarea AFU [Forțele Armate ale Ucrainei]".
De asemenea, Khlan a declarat că forțele rusești se retrag „în masă" din satele de pe linia frontului de-a lungul malului vestic al râului Dnipro. El a spus că, deși nu se poate spune încă în mod oficial că Rusia a abandonat așezările, forțele rusești nu mai sunt prezente în Kachkarivka, Mylove, Novokairy, Berezynske, Sukhanove, Chervonyi Yar, Piatykhatky și Sadok.