Salvare din capcana ghețurilor! A plătit viaţa cu dureri imense!
Un alpinist american a reuşit să scape cu viaţă dintr-o prăpastie de peste 20 de metri, într-un gheţar din Himalaya
De Redactia Observator la 24.05.2014, 09:38Un alpinist american a reuşit să scape cu viaţă dintr-o prăpastie de peste 20 de metri, într-un gheţar din Himalaya
Accidentul s-a produs în timp ce John All colecta probe de gheaţă la peste 7.100 de metri altitudine, nu departe de Everest. Profesorul de geografie, în vârstă de 44 de ani, a alunecat într-o prăpastie ascunsă de stratul gros de zăpadă. S-a lovit de mai multe ori de pereţii gheţarului până ce s-a oprit pe o platformă îngustă, la vreo 21 de metri adâncime.
Avea o mână şi cinci coaste rupte, ambii umeri dislocaţi, hemoragie internă şi nenumărate zgârieturi. Dar John All nu s-a dat bătut. La ajutoare din afară nu se putea aştepta, deoarece se afla într-o expediţie de cercetări climatice, fără niciun însoţitor. Înarmat doar cu un piolet, el a început să urce, centimetru cu centimetru, riscând să alunece, în orice moment, în fisura care mai continua, în jos, aproape o sută de metri. "Mi-am dat seama cât poate să fie de vătămat un corp şi, totuşi, să funcţioneze. Durerea era minunată, ca să zic aşa, pentru că îmi dovedea că încă eram viu".
După aproape cinci ore de chin, profesorul a ajuns, în sfârşit, la suprafaţă. S-a târât până la cort şi a chemat, prin radio, ajutoare iar după alte 17 ore a fost preluat de un elicopter. Rudele sale abia pot crede că All s-a salvat, într-adevăr, de unul singur.
Înregistrarea care putea fi testamentul lui John All rămâne, acum, mărturia victoriei asupra unor greutăţi ce păreau de neînvins.