Serghei Lavrov acuză Chișinăul de "cerșit" și spune că Occidentul vrea să transforme Republica Moldova în ''a doua Ucraină''
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, consideră că se încearcă transformarea Republicii Moldova într-o ''a doua Ucraină'', iar acest lucru este evident din abordarea "consumeristă" a actualei conduceri a ţării. "Desigur, ei încearcă clar să transforme Moldova într-o a doua Ucraină", a declarat acesta joi într-un interviu acordat canalului NTV.
De Redactia Observator la 16.06.2022, 22:04"O astfel de abordare consumeristă din partea actualei conduceri moldoveneşti este foarte, foarte revelatoare. Atunci când ei spun: ''Să începem acum aderarea la Uniunea Europeană, apoi vom vedea ce ne promit acolo, iar apoi poate vom decide dacă rămânem în Comunitatea Statelor Independente'', precum şi alte declaraţii", a explicat şeful diplomaţiei ruse, citat de Agerpres, numind această abordare "cerşit". El a menţionat însă că majoritatea populaţiei moldoveneşti nu împărtăşeşte această poziţie.
"Ruşii ar trebui să ne dea din nou o reducere la gaz comparativ cu contractele care au fost semnate, să amâne plăţile", a citat el un exemplu de astfel de declaraţii. "O astfel de cerşetorie, în general, extorcare", a mai estimat Lavrov.
Lavrov, nemulțumit de apropierea Republicii Moldova de Occident
Ministrul rus a adăugat că comportamentul Chişinăului seamănă cu un truc. "Dacă nu ne faceţi aceasta, vom merge mai repede în Europa, iar dacă ne faceţi, oricum mergem, dar mai încet".
- "Ce au mai vândut rușii din ce au furat din Ucraina?" Reacția nervoasă a lui Lavrov către un jurnalist care...
- Rusia critică politica Occidentului în sud-estul Europei: "E criminală". Extinderea NATO în Balcani ar fi scopul...
- Reacția lui Lavrov la propunerea ca Ucraina să fie reclădită cu rezervele valutare ale Rusiei: UE nu are...
Anterior, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a declarat că Ucraina doreşte deschiderea frontului transnistrean, ceea ce ar putea conduce la consecinţe triste pentru statalitatea Republicii Moldova, potrivit website-ului gazeta.ru (pro-guvernamental).
Reprezentantul permanent nu a exclus un scenariu în care Rusia ar trebui să apere Republica Moldovenească Transnistreană (PMR) nerecunoscută. În special, vorbim despre provocările Ucrainei la graniţă, a adăugat el.
Cu o zi înainte, zeci de persoane au pichetat clădirea Ambasadei Republicii Moldova din Moscova, în cadrul unei acţiuni de protest sub sloganul "Luaţi mâinile de pe Transnistria!", desfăşurată împotriva "politicii agresive a Statelor Unite şi NATO de a trage (Republica) Moldova într-un nou conflict în Transnistria", potrivit site-ului ridus.ru.
Contactele cu Europa nu mai reprezintă o prioritate pentru Kremlin
Moscova a păstrat întotdeauna legătura atât cu Vestul, cât şi cu Estul, dar acum contactele cu Europa nu se mai află printre priorităţile Rusiei, a explicat ministrul de externe.
"Întotdeauna am lucrat cu Vestul, Estul, Nordul şi Sudul. Din momentul în care Occidentul a întrerupt toate contactele, am lucrat în mod obiectiv cu Estul, ca şi până acum. Extindem contactele cu Estul, ca întotdeauna. Dar în termeni absoluţi, aceste contacte sunt în creştere, în timp ce în termeni relativi Europa a dispărut dintre priorităţile noastre, desigur", a declarat Serghei Lavrov.