Stare de alertă în Grecia, din cauza incendiilor provocate de caniculă. Secetă istorică în Italia
Este stare de alertă în Grecia, una dintre destinaţiile de vacanţă preferate de români. Zeci de incendii au izbucnit în ultimele 24 de ore în arhipelag. Mii de hectare de pădure s-au făcut scrm, un hotel a fost evacuat şi una dintre cele mai vechi plantaţii de măslini a fost în pericol. Ministerul român de Externe îi avertizează pe cei care pleacă în vacanţe în zilele următoarea în Grecia că sunt în vigoare mai multe alerte de risc ridicat de incendii. În Italia, mii de români din nordul ţării sunt sub stare de urgenţă din cauza secetei extreme.
De Alexandra Paraschiv la 06.07.2022, 01:40Toată noapte au ars pădurile de lângă oraşul antic Delphi din Grecia. Alimentate de vântul puternic, flăcările au mistuit mii de hectare de vegetaţie. Un sat întreg a fost evacuat preventiv. În pericol a fost şi una dintre cele mai vechi plantaţii de măslini din ţară, parte din patrimoniul UNESCO.
În peninsula Peloponez, un hotel a fost evacuat după ce focul a ajuns la zidurile clădirii.
Un alt incendiu a creat panică în apropierea de Atena. Au intervenit peste 130 de pmpieri cu 35 de autospeciale, însă vântul puternic i-a ţinut în loc mult timp. Cot la cot cu pompierii eleni, voluntari din ţări vecine se luptă zi de zi cu focul din pădurile Greciei. Printre ei, şi români.
Am alocat pentru acest incendiu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi 28 de pompieri.
- România a intrat sub semnul secetei extreme: Culturi compromise total, iar oamenii au ajuns să primească apă cu...
- Satul din România unde localnicii s-au rugat să plouă şi "minunea" s-a înfăptuit. O procesiune religioasă ar...
- Apă cu program din cauza secetei severe. Oamenii se tem că își pierd culturile care le asigură traiul
Secetă fără precedent în Italia
Pe celălalt mal al Mării Ionice, Italia a decretat stare de urgenţă din cauza secetei în cinci regiuni din nordul ţării. Până la sfârşitul anului, aproximativ 25 de milioane de oameni, trebuie să aibă grijă la fiecare picătură de apă. După un iunie cu temperaturi record, Italia se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani. Fluviul Pad, cel mai mare rezervor de apă al ţării aproape a secat pe anumite porţiuni şi 30% din recolta agricolă din Peninsulă e în pericol. Iar situţia e dramatică şi pentru alte râuri din ţară.
Tibrul, aşa cum pot spune din experienţa mea de 40 de ani, nu a fost niciodată într-o asemenea situaţie.
Doamna Niculina locuieşte lângă Bologna. Are o mică grădină de legume dar nu mai are apă să o îngrijească. E de 20 de ani în Italia, dar aşa secetă spune că nu a mai văzut.
Reporter: De câte ori udaţi plantele? Cum respectaţi ceea ce vi s-a spus?
Niculina Iorga: Cam o dată la două zile, dar cu găleata, aşa, câte o cană, la fiecare plantă, nu normal, cât să aibă ele cât le trebuie, pentru că aici şi căldura e mare şi le dăunează. Mi-a venit acasă mesaj că trebuie să respectăm, că altfel ne vine amendă până la 500 de euro, dacă ne găsesc că nu am respectat legile.
Locuitorii din zonele aflate de azi în stare de ugenţă, nu au voie să îşi spele maşinile decât după ora 21 şi au fost sfătuiţi să refolosească apa în care au fiert pastele pentru a spăla vasele.
În Verona, apa potabilă trebuie folosită numai pentru alimentație şi igiena personală, iar Milano şi Veneţia au decis să închidă fântânile arteyiene.