Antena LIVE

Curs valutar

Statele UE nu au aprobat concluziile privind viitorul agriculturii, din cauza poziţiei României. De ce s-a opus Bucureştiul

Miniştrii Agriculturii din Uniunea Europeană nu au reuşit să aprobe luni concluziile privind viitorul acestui sector din cauza opoziţiei României la acest text şi a abţinerii Slovaciei, relatează agenţia EFE.

De la 25.06.2024, 09:55
WhatsApp
Statele UE nu au aprobat concluziile privind viitorul agriculturii, din cauza poziţiei României. De ce s-a opus Bucureştiul Shutterstock

"Din păcate, în timpul dezbaterilor de azi (luni n.r), şi nu înainte, am văzut că delegaţia României nu a putut susţine textul", a declarat, în cadrul unei conferinţei de presă ce a urmat reuniunii miniştrilor din acest sector, ce a avut loc la Luxemburg, ministrul belgian al Agriculturii, David Clarinval, a cărui ţară prezidează semestrul acesta Consiliul UE.

România s-a opus textului din cauza convergenţei externe în plăţile directe ale Politicii Agricole Comune (PAC). În practică, acest mecanism presupune că ţările mai puţin bogate din clubul comunitar, majoritatea din est, primesc un nivel mai redus de ajutoare directe din PAC.

Slovacia, la rândul său, s-a abţinut, astfel că textul cu concluziile a primit aprobarea din partea a 25 de state membre şi nu a putut avansa. "Delegaţia română şi, în mai mică măsură, şi delegaţia slovacă, să fim mai precişi, pentru că şi Slovacia şi-a exprimat punctul de vedere în acest sens, au dificultăţi cu menţinerea convergenţei externe şi vor să putem elimina rapid acest mecanism de convergenţă externă pentru a avea un ajutor identic la nivelul tuturor agricultorilor europeni", a explicat Clarinval.

Ministrul belgian a explicat că proiectul de concluzii subliniază "rolul cheie al sectorului agricol pentru garantarea securităţii alimentare şi autonomiei strategice". "Este vorba despre un text echilibrat ce cuprinde o reflecţie privind un răspuns pe termen mediu şi lung la provocările cu care se confruntă sectorul agricol. Obiectivul acestor concluzii este de a propune acţiuni concrete pentru a sprijini un sector agricol puternic şi competitiv", a spus el, adăugând că textul permite să se dea un răspuns la petiţiile formulate de agricultori la recentele proteste.

Pe acelaşi subiect

Slovacia s-a abţinut

Oficialul a afirmat că aceste concluzii recunosc numeroasele provocări cu care se confruntă agricultura, precum schimbările climatice, tensiunile geopolitice, rentabilitatea şi sarcina administrativă.

"Textul subliniază, de asemenea, importanţa inovării şi cercetării pentru rezolvarea provocărilor viitoare", a semnalat Clarinval, menţionând că, totodată, "vor fi necesare măsuri pentru simplificarea procedurilor administrative".

Ministrul belgian a spus că aceste concluzii acoperă şi schimbarea generaţională în sectorul agricol şi subliniază că "este necesar să se asigure că agricultorii primesc venituri juste şi că poziţia lor în lanţul de aprovizionare cu alimente este îmbunătăţită". "În ceea ce priveşte comerţul, textul indică faptul că Uniunea este un exportator net de produse agroalimentare şi că este important să se garanteze un sistem comercial corect, deschis, bazat pe reguli, precum şi condiţii de concurenţă justă", a detaliat el.

Ministrul belgian a mai spus că aceste concluzii invită Comisia Europeană să actualizeze regulat evaluarea sa privind impactul acordurilor de liber schimb în sectorul agricol şi ca Bruxelles-ul să examineze efectul extinderii Uniunii pentru "a pregăti sectorul agricol în acest proces". "Cu acest text preşedinţia noastră a dorit să aducă claritate şi previzibilitate pentru agricultorii noştri pentru următorii ani", a punctat Clarinval.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ue romania agricultura
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025