Stormy Daniels față în față cu Donald Trump la tribunal: "Am făcut sex cu el, l-am bătut peste fund cu o revistă. Mi-a spus că semăn cu fiica lui"
Dosarul "Bani contra tăcere. Actrița de filme porno, Stormy Daniels, a povestit marţi în fața instanței despre aventura pe care a avut-o cu Donald Trump în 2006. "M-a invitat la cină, mi-a spus că semăn cu fiica lui, apoi am ajuns în pat". Unele dintre detaliile descrise de Daniels în timp ce fostul preşedinte se afla în sală de judecată au fost atât de explicite încât judecătorul a întrerupt-o de mai multe ori, spunând că nu sunt necesare. Avocata lui Trump a cerut anularea procesului susţinând că Daniels a viciat procedura povestind detalii vulgare menite să atraga ostilitatea juriului faţă de Trump. Apărarea a încercat să demoleze credibilitatea lui Stormy Daniels.
De Redactia Observator la 08.05.2024, 16:35Stormy Daniels, pe numele său real, Stephanie Gregory Clifford, a crescut în Louisiana. La 17 ani a început să facă modelling și spectacole de striptease în Baton Rouge pentru că "mă ajuta să câştig mai mult decât ceea ce făceam înainte: să scot gunoiul din grajd".
Ulterior a devenit vedetă de filme pornografice iar în 2006 s-a întâlnit cu Donald Trump în timpul unui turneu de golf din Lake Tahoe, Nevada. A urmat o cină care s-a încheiat cu un act sexual în camera de hotel a fostului preşedinte american care îi promisese că o va chema să participe în emisiunea lui de televiziune, The Apprentice.
"M-a invitat la cină, mi-a spus că semăn cu fiica lui, apoi am ajuns în pat"
Pe un ton casual, Daniels a povestit în detaliu camera de hotel a lui Trump, de la podea şi mobilier, până la conținutul trusei de toaletă din baie. La un moment dat, aflată în boxa martorilor, Daniels chiar și-a ridicat piciorul pentru a reface momentul în care ea spune că Trump a pozat pentru ea doar în lenjerie intimă, pe patul de hotel, scrie CNN.
- Procesul lui Donald Trump. Stormy Daniels a mărturisit totul despre aventura pe care a avut-o cu fostul preşedinte...
- Dosarul "Bani contra tăcere". Fosta directoare de comunicare a Casei Albe spune că Trump i-a cerut să nege...
- Procesul Stormy Daniels. Trump, amendat cu 9000 de $, riscă să fie încarcerat dacă va ataca iar verbal martorii...
Daniels a povestit în detaliu întâlnirea și cina cu Trump, vorbind repede și cu digresiuni lungi. De exemplu a spus că Trump "a apărut în pijama de mătase, l-am întrebat dacă a luat-o de la Hugh Hefner". Aceste detalii l-au iritat pe judecătorul Juan Merchan, în timp ce jurații păreau puțin distrași, scrie Corriere della Sera. O mare parte a procesului depinde de credibilitatea lui Daniels care, de-a lungul anilor, și-a schimbat de mai multe ori versiunea despre întâlnirea cu Trump, aminteşte sursa citată.
Unele dintre detaliile descrise de Daniels au fost atât de explicite încât judecătorul Juan Merchan a întrerupt-o de mai multe ori. Avocații lui Trump au cerut anularea procesului pe motiv că a prejudiciat în mod incorect juriul, adică a relatat informaţii de natură să incite emoțiile juriului, cum ar fi ostilitate, afectând astfel capacitatea acestora de a ajunge la un verdict imparțial. Judecătorul a respins cererea, dar i-a transmis martorului că anumite detalii sunt "mai bine lăsate nespuse", potrivit CNN.
Stormy Daniels a devenit consilier de sex, câştigă bani din podcasturi, merchandising şi documentare despre viața ei, scrie Corriere. Când s-a întâlnit cu Trump la hotel, avea 27 de ani, iar fostul preşedinte 60. "Mi-a spus că îi amintesc de fiica lui (n.r. Ivanka) pentru că eram inteligentă, blondă și frumoasă ca ea". Apoi l-a întrebat despre soție. Trump, care se căsătorise cu Melania cu un an înainte, i-ar fi răspuns să nu-și facă griji: "Dormim în camere separate".
Donald Trump, aflat în sala de tribunal, la câțiva metri de ea, clătina adesea din cap, vorbea cu avocații, dar nu era la fel de agitat ca la procesele anterioare, potrivit Corriere. Totuși, a părut că spune "bullshit" (un mod vulgar de a nega) atunci când Stormy vorbea despre Melania şi când a povestit că în timpul cinei l-a întrebat "Ești mereu atât de nepoliticos, arogant, pompos? Nu știi să faci conversație?", completând că și-a schimbat tonul după ce ea l-a lovit jucăuș peste fund cu o revistă rulată.
"Mi-am dat jos hainele și sutienul, poziția misionarului"
Despre actul sexual a povestit că "mi-am dat jos hainele și sutienul, poziția misionarului". Procurorii nu au vrut să se ajungă la vulgarităţi și însuși judecătorul a întrerupt martora de mai multe ori, spunând că anumite detalii nu sunt necesare, scrie Corriere.
Judecătorul a oprit-o şi când ea a început să povestească că, după ce a ieșit din baie, l-a găsit pe Trump în tricou și lenjerie intimă. Avocații lui Trump au cerut judecătorului să declare anularea procesului pentru vicii de procedură şi prin urmare reluarea de la zero. Potrivit avocaților, Daniels a încălcat procedura când a povestit că actul sexual a avut loc fără folosirea prezervativului (Trump este îngrozit de boli, dar vedeta porno a explicat juriului că l-a convins spunând că face controale periodice de sănătate).
Un alt moment contestat de avocaţii lui Trump pe motiv de încălcare a procedurii este când Daniels a părut că pune la îndoială caracterul consensual al relației: "Nu am spus nu pentru că de fapt nu am spus nimic. Nu am vrut să mă culc cu el, dar nu m-am abținut, am simțit că există un mare dezechilibru de putere între noi".
Judecătorul a respins cererea de anulare a procesului iar privitor la preocupările avocaților lui Trump în legătură cu lipsa de credibilitate a lui Daniels, Merchan a spus că rămâne la latitudinea juraților să decidă asta.
Stormy Daniels, acuzată de apărare că a minţit pentru bani
Avocaţii lui Trump au acuzat-o pe Stormy Daniels că minte pentru a face bani, scrie CNN. Daniels era tensionată, iar tonalitatea vocii ei s-a schimbat pe măsură ce apărarea a încercat să-i demonteze credibilitatea. A dat răspunsuri scurte și concise la multe dintre întrebări şi a răspuns sfidător cu "fals" și "nu", când a fost acuzată că a inventat detalii pentru a face bani.
Susan Necheles, avocata lui Trump a acuzat-o pe actrița de filme pentru adulți că îl urăşte pe fostul preşedinte. "Am dreptate că îl urăști pe președintele Trump?" a întrebat avocata. "Da", a răspuns Daniels. "Vrei să meargă la închisoare?" a continuat ea. "Vreau să fie tras la răspundere", a răspuns Daniels.
"Ați făcut bani pretinzând de mai bine de un deceniu că ați făcut sex cu președintele Trump?", a întrebat Susan Necheles. "Am făcut bani spunându-mi povestea, ceea ce mi s-a întâmplat", a răspuns Daniels. "Povestea asta ți-a adus mulți bani, nu?" a insistat avocata."M-a costat și o mulțime de bani", a răspuns Daniels.
Aproape de sfârșitul audierii de marți, avocata a numit plata sumei de 130.000 de dolari înainte de alegerile din 2016 drept extorcare. "Vrei să storci bani de la președintele Trump?", a întrebat avocata. "Fals", a spus Daniels, ridicând vocea. "Asta ai făcut, nu?" a insistat apărarea. "Fals" a spus din nou Daniels.
Dosarul "Bani contra tăcere"
În acest proces cu o miză politică enormă, Donald Trump este urmărit penal pentru 34 de falsificări de documente contabile legate de cei 130.000 de dolari plătiţi chiar înainte de alegerile prezidenţiale din 2016. Această sumă a fost folosită pentru a-i cumpăra tăcerea în legătură cu o relaţie sexuală pe care pretinde că a avut-o cu magnatul imobiliar în 2006, când acesta era proaspăt căsătorit cu actuala sa soţie, Melania. Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din 2024 neagă această relaţie.
Pe 28 octombrie 2016, cu câteva zile înainte de vot, a fost semnat un acord de confidenţialitate cu Stormy Daniels. Suma de 130.000 de dolari a fost plătită de avocatul personal al lui Donald Trump de la acea vreme, Michael Cohen, prin intermediul unei societăţi fantomă. Aceşti bani i-au fost rambursaţi în 2017 de holdingul miliardarului, Trump Organization, pentru cheltuieli deghizate în "onorarii juridice", de unde şi urmărirea penală pentru falsificarea documentelor contabile.