Stormy Daniels, primul interviu după inculparea lui Donald Trump. "Regele a fost detronat - nu mai este de neatins"
Vedeta filmelor pentru adulţi Stormy Daniels, aflată în centrul procesului în care este inculpat Donald Trump, este hotărâtă să depună mărturie împotriva fostului preşedinte, dacă va fi convocată. A reafirmat acest lucru într-un interviu difuzat ieri seară de grupului de presă favorit al lui Trump, Fox. Fostul preşedinte este acuzat că a falsificat documente financiare ca să ascundă că i-a plătit actriţei 130.000 de dolari, pentru a nu dezvălui că avusese o aventură cu ea.
De Redactia Observator la 07.04.2023, 08:05Stormy Daniles: "Dacă mă cheamă să depun mărturie, povestea mea şi ceea ce sunt eu vor căpăta legitimitate. Iar dacă nu, ar părea, oarecum, că vor să mă ascundă. Oamenii, imediat, vor spune - cum aş face-o şi eu - "o, probabil nu e o martoră bună, nu e credibilă."
Reporter: "Deci nu e nicio îndoială: dacă ţi se cere să depui mărturie, o vei face."
Stormy Daniles: "Da, absolut!"
- Dezvăluirile lui Karen McDougal, fost model Playboy, despre relaţia cu Donald Trump: "Mereu îmi spunea că mă...
- Va face Trump închisoare? Cele 34 de acuzații împotriva fostului preşedinte american și ce înseamnă de fapt...
- Donald Trump și-a încheiat brusc discursul, după 25 de minute. S-a plâns și l-a atacat pe Joe Biden. ”Este o...
Daniels a dat un interviu de 1,5 de ore, pe care l-a numit cel mai amplu de până acum. Ea a mulțumit oamenilor pentru "dragoste și sprijin" într-un tweet, spunând că segmentul "a pus capăt unei mulțimi de dezinformări". Întrebată de Piers Morgan cum se simte să-l vadă pe Trump în instanță, ea a spus că este "șocată". "Am crezut că va scăpa fără să fie tras la răspundere", a spus aceasta.
"Regele a fost detronat - nu mai este de neatins", a spus ea. "Nimeni nu ar trebui să fie de neatins, indiferent care este descrierea postului tău - indiferent dacă ești președinte - ar trebui să fii responsabil pentru acțiunile tale", a adăugat el.