Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Donald Trump și-a încheiat brusc discursul, după 25 de minute. S-a plâns și l-a atacat pe Joe Biden. ”Este o insultă la adresa ţării, lumea râde de noi”

Donald Trump a ieşit brusc din scenă, marţi seara, la reşedinţia sa de la Mar-a-Lago, acolo unde le-a vorbit susţinătorilor săi timp de 25 de minute, de îndată ce s-a întors de la New York, unde a devenit primul preşedinte SUA pus sub acuzare.

de Redactia Observator

la 05.04.2023 , 10:17

Donald Trump și-a încheiat brusc discursul, după 25 de minute Donald Trump și-a încheiat brusc discursul, după 25 de minute - Profimedia Images

Fostul preşedinte a încheiat brusc, după ce a vorbit timp de aproximativ 25 de minute. Îşi făcuse apariţia în timp ce se cânta Proud to be an American (Mândru să fiu american - n.r.). Trump obişnuieşte să aibă discursuri mult mai lungi, atunci când este în formă, iar observatorii spun că această ”dezertare” ar putea fi un indiciu că Trump este nemulţumit de ceea ce i s-a întâmplat la New York.

În discursul său, el a enumerat o serie de acuze, i-a atacat pe cei implicaţi în multiplele anchete şi dosare penale împotriva sa şi a răstălmăcit o serie de neadevăruri repetate despre alegerile din 2020. 

"Nu am crezut niciodată că aşa ceva se poate întâmpla în America", a declarat Trump în faţa susţinătorilor săi adunaţi la reşedinţa sa de la Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida. "Singura crimă pe care am comis-o a fost aceea de a apăra fără teamă naţiunea noastră împotriva celor care caută să o distrugă", a spus fostul şef al Casei Albe, scrie News.ro.

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

O prestație standard Donald Trump

Discursul a fost, în multe privinţe, o prestaţie standard, dar mai scurtă, în timp ce atmosfera era cea a tipică unui miting politic clasic al lui Trump.

”Este o insultă la adresa ţării noastre, lumea râde deja de noi”, ”sistemul nostru de justiţie a devenit neleguit” - sunt câteva din frazele rostite de Donald Trump, care a avut grijă să-l invoce din nou şi pe miliardarul filantrop George Soros, unul din personajele preferate ale conspiraţioniştilor.

”Acest caz n-ar fi existat dacă nu erau alegerile din 2024”, a acuzat Donald Trump, care candidează pentru un nou mandat în 2024. "Acum, există o interferenţă electorală masivă la o scară nemaiîntâlnită până acum", a afirmat el.

El a atacat politicile lui Joe Biden spunând că lumea este mai aproape ca niciodată de războiul al treilea mondial şi de o catastrofă nucleară, ceea ce, spune el, nu s-ar fi întâmplat dacă rămânea el la Casa Albă.

Fostul preşedinte a început prin a enumera o serie de nemulţumiri politice fără legătură între ele, făcând referire la prima sa punere sub acuzare şi la problemele cu companiile de social media.

"Laptopul din Iad al lui Hunter Biden"

Foarte rapid a adus în discuţie "laptopul din iad al lui Hunter Biden”, fiul lui Joe Biden, despre care fostul preşedinte a afirmat în mod fals că expune familia Biden ca fiind "nişte criminali".

Conservatorii s-au tot agăţat de povestea despre laptop de când acesta ar fi fost lăsat de Hunter într-un atelier de reparaţii de calculatoare în 2020 şi susţin că acesta conţine date care dovedesc cumva corupţia din partea lui Joe Biden şi a rudelor sale. Datele de pe laptop, pe care analiştii şi mass-media le-au examinat pe larg, au arătat că Hunter a încercat să folosească numele familiei în avantajul său, dar nu au arătat fapte de corupţie din partea lui Joe Biden.

Trump l-a atacat şi pe procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, şi pe familia acestuia - aducând în discuţie tweet-urile soţiei lui Bragg - şi l-a atacat, de asemenea, pe judecătorul desemnat pentru cazul său, Juan Merchan, numindu-l "un judecător care îl urăşte pe Trump, cu o soţie şi o familie care îl urăsc pe Trump".

Cu toate acestea, Trump nu a negat că a plătit bani contra tăcere pentru a acoperi o relaţie extraconjugală - faptul de la care a pornit întreaga investigaţie ce a dus la punerea sa sub acuzare.

El a reiterat retorica antisemită pentru a-l discredita pe procurorul districtului Manhattan, a negat acuzaţiile, apoi s-a lansat într-un discurs incoerent, dar patetic, despre ancheta care în legătură cu documentele ultrasecrete găsite la Mar-a-Lago. Cazul documentelor este urmărit de un "avocat special nebun", a spus Trump, referindu-se la procurorul Jack Smith.

Discursul nu a făcut nicio distincţiile între investigaţii şi bătăliile din instanţă cu care se va confrunta în continuare, atribuindu-le pe toate unui singur inamic.

Boicot media

Mai multe canale de televiziune, între care CNN, au tăiat transmisiunea în direct a discursului lui Trump, în timp ce fostul preşedinte continua să se revolte împotriva acuzaţiilor care i se aduc.

MSNBC a ales să nu transmită deloc remarcile lui Trump. Gazda Rachel Maddow a explicat că postul va monitoriza comentariile sale pentru orice element de noutate, în loc să le acopere integral. "Acesta este practic un discurs de campanie în care el repetă aceleaşi minciuni şi acuzaţii împotriva celor pe care îi percepe ca duşmanii lui", a spus Maddow. "Îşi prezintă lista sa obişnuită de nemulţumiri. Noi nu considerăm că asta este neapărat demn de un program de ştiri şi există un cost pentru noi”, a arătat moderatoarea de la MSNBC. De asemenea, nici radioul de stat NPR nu a transmis în direct discursul lui Trump.

Ivanka și Melania Trump, absente

Lui Trump i s-au alăturat în marţi seară la Mar-a-Lago copiii săi Don Jr, Eric şi Tiffany, precum şi susţinători, printre care Roger Stone, Mike Lindell, reprezentanţii de extremă dreapta precum Marjorie Taylor Greene şi Matt Gaetz, precum şi fostul candidat la postul de guvernator al Arizonei, Kari Lake.

Au lipsit însă de lânga el fiica cea mare, Ivanka Trump, care s-a distanţat de tatăl ei după ce a lucrat pentru administraţia sa, dar şi soţia Melania Trump, care marţi fusese văzută intrând în Trump Tower la New York.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vi s-a cerut vreodată şpagă în spitale?
Observator » Ştiri externe » Donald Trump și-a încheiat brusc discursul, după 25 de minute. S-a plâns și l-a atacat pe Joe Biden. ”Este o insultă la adresa ţării, lumea râde de noi”