Antena LIVE

Curs valutar

Ştrumfii au ajuns la onorabila vârstă de 60 de ani

Aniversarea unora dintre cei mai îndrăgiţi eroi ai copilăriei a fost celebrată cu mare tam-tam în Belgia. La aniversare a participat chiar şi fiica celebrului creator al omuleţilor albaştri.

De la 24.10.2018, 17:58

Aniversarea unora dintre cei mai îndrăgiţi eroi ai copilăriei a fost celebrată cu mare tam-tam în Belgia. La aniversare a participat chiar şi fiica celebrului creator al omuleţilor albaştri. 

Au trecut 6 decenii de când celebrele creaturi albastre au încântat publicul pentru prima oară. Iar astăzi, ştrumfii sunt sărbătoriţi cu mare fast în Belgia, ţara de origine a fondatorului lor. Zeci de oameni s-au adunat în centrul capitalei pentru a-i celebra cum se cuvine pe omuleţii cu căciuli albe. Organizatorii evenimentului au realizat chiar un tort uriaş în cinstea lor.

Strumfii au dovedit încă o dată că sunt la mare modă printre cei mici.dar şi în rândul adulţilor care au crescut odată cu ei. Invitatul de onoare a fost însă Veronique Culliford, fiica celebrului creator al desenelor cu Strumfi.

Veronique Culliford, fiica creatorului Pierre Culliford: Sunt foarte mândră că toată lumea a venit astăzi pentru aniversarea Ştrumfilor. Pentru că 60 de ani e o perioadă lungă şi sunt fericită că mai există oameni cărora le plac ştrumfii.

La expoziţia din capitala Belgiei sărbătoarea a început încă din vară, atunci când au fost deschise porţile din "Satului Ştrumfilor". Nici fanii tehnologiei moderne nu au fost uitaţi. Vizitatorii s-au putut delecta cu o experienţă virtuală de neuitat prin care pot pătrunde în tărâmul creaturilor albastre.

Veronique Culliford, fiica creatorului Pierre Culliford: Cred că putem fi mândri de munca pe care o facem după moartea tatălui meu, munca pe care o facem cu Ştrumfii, pentru că oamenii încă îi plac şi noi ne bucurăm că putem să ne continuăm visul. 

Satul Ştrumfilor îşi va închide porţile în luna ianuarie a anului 2019.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

belgia copii copilarie extern observator16
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an...
Fanatik.ro
Publicat 19.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Uluitor | Sanatoriul Techirghiol, obligat să plătească 50.000 de lei unui...
Gandul
Publicat 19.09.2024
„Asasinul” trimis de Iran pentru a-l ucide pe Netanyahu este un pensionar...
Adevărul
Publicat 19.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 20 septembrie 2024. Racii au parte de oportunități pe mai...
CaTine
Publicat 19.09.2024
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări...
spynews.ro
Publicat 19.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile care au noroc în toate în luna octombrie. Scapă de datorii, de...
Click.ro
Publicat 19.09.2024
Primele recenzii iPhone 16. Ce spun experții și utilizatorii despre noul...
Useit
Publicat 19.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a...
Redacţia.ro
Publicat 19.09.2024
Cum și-a pierdut Irinel Columbeanu averea. Mihai Albu: „Nu pe femei și...
libertatea.ro
Publicat 19.09.2024
Cardi B a fost criticată de fani pentru rutina ei intensă de antrenamente....
ZU
Publicat 19.09.2024
Copănele de pui în crustă crocantă de porumb. Rețetă adorată de întreaga...
Hello taste
Publicat 19.09.2024
Ce trebuie să faci pentru a crește stima de sine a fetei tale, potrivit...
Deparinti
Publicat 19.09.2024
Taximetriștii, la un pas de revoltă: „Dispeceratele au creat un adevărat...
ziare.com
Publicat 19.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Efectele lipsei de fibre în dieta femeilor însărcinate. Sfaturi pentru o...
Medicool
Publicat 19.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024