Talibanii au interzis muzica în public. Militanţii spun că vor să reconstruiască Afganistanul şi îndeamnă populaţia să nu părăsească ţara
Într-un interviu acordat presei din Occident, un reprezentant al talibanilor a anunţat că militanţii îşi doresc să reconstruiască Afganistanul, după ce a fost spulberat de războaie timp de două decenii. Ei au oferit asigurări că nu vor limita drepturile femeilor, în schimb anunţă că muzica este interzisă în spaţiile publice.
De Ovidiu Cojocaru la 26.08.2021, 16:27"Vrem să construim viitorul și să uităm ce s-a întâmplat în trecut", a spus purtătorul de cuvânt, Zabihullah Mujahid, într-un interviu pentru The New York Times. El a negat zvonurile conform cărora talibanii se răzbună deja asupra celor care s-au opus lor și au respins temerile prin care se anunţă reintroducerea regulilor dure asupra femeilor.
Interviul vine la doar o zi după ce Mujahid a transmis femeilor din Afganistan că ar fi mai bine să rămână în ţară, oferind asigurări că mai mulţi luptători talibani vor fi instruiţi cu privire la modul în care trebuie să se comporte cu acestea fără a fi maltratate.
Printre schimbările implementate deja de talibani, multe vizează femeile. Până în prezent, ele au fost libere să plece de acasă neînsoţite, nu li s-a impus o anumită ţinută pe care să o poarte şi au avut dreptul de a se întoarce la şcoală sau la locul de muncă. De asemenea, fotografiile în care apar femei pot fi văzute în continuare pe panourile publicitare din oraş, dar şi pe ecranele televiziunilor. Miercuri, reprezentantul talibanilor a anunţat că femeile îşi pot relua activităţile din rutina zilnică pentru termen lung. "Preocupările că talibanii îi vor obliga din nou să rămână în case sau să-şi acopere feţele sunt nefondate. Regula ca acestea să fie însoţite de un bărbat din familie (mahram) a fost înţeleasă greşit. Acest lucru se aplică doar pentru călătoriile mai lungi de trei zile. Dacă merg la școală, la birou, la universitate sau la spital, nu au nevoie de un mahram", a spus Zabihullah Mujahid.
Talibanii vor introduce noi reguli, după preluarea puterii
- Un reporter și un cameraman de la un post afgan de ştiri, bătuți de talibani: ”Talibanii au coborât dintr-un...
- Scrisoare manifest a comandantului trupelor speciale din Afganistan: "Soldaţii mei se întrebau de ce nu ne ajută...
- ”Talibanii au încercat să mă transforme într-un sinucigaș la 13 ani, iar acum mă tem că voi fi trimis...
De asemenea, el a negat acuzațiile potrivit cărora talibanii au căutat persoanele care au lucrat pentru armata americană și a susținut că şi aceştia vor fi în siguranță pe teritoriul afgan. De asemenea el s-a arătat deranjat de eforturile pe care ţările occidentale le fac pentru a evacua refugiaţii afgani. „Nu ar trebui să se amestece în țara noastră și să ne ia resursele umane: medici, profesori și alte persoane de care avem nevoie aici”, a spus purtătorul de cuvânt.
Despre Mujahid se zvoneşte că ar putea fi viitorul ministru al culturii. În vârstă de 43 de ani, s-a descris ca fiind originar din provincia Paktia și absolvent de jurisprudență islamică de la binecunoscuta madrasă Darul Uloom Haqqania din Pakistan. În ciuda situației tensionate de pe aeroport, miercuri, unde mii de oameni erau încă înghesuiți în jurul majorității porților de intrare, Mujahid și-a exprimat speranța că talibanii vor construi relații bune cu comunitatea internațională, subliniind domeniile de cooperare în ceea ce privește antiterorismul, eradicarea opiului și reducerea refugiaților către Occident.
Deși a încercat să transmită o imagine mult mai tolerantă a talibanilor, Mujahid a confirmat direct un lucru pe care militanţii îl interzic şi anume acela că muzica nu va fi permisă în public. „Muzica este interzisă în Islam. Sperăm că putem convinge în mod frumos oamenii să nu facă astfel de lucruri, în loc să îi presăm”, a adăugat el.