Antena LIVE

Curs valutar

Teroare în Spania. Cinci scrisori-bombă trimise într-o săptămână. Au fost vizați premierul, Ministerul Apărării, o bază militară și o companie de armament

Premierul spaniol Pedro Sanchez, Ministerul Apărării de la Madrid și Baza Aeriană Torrejon de Ardoz situată lângă capitala Spaniei au fost vizate de alte trei scrisori-capcană cu dispozitive incendiare în interior, pe lângă cele două trimise ieri ambasadei Ucrainei în Spania și unei companii militare din Zaragoza, relatează El Mundo

De la 01.12.2022, 14:52
WhatsApp
Cinci scrisori-bombă trimise într-o săptămână în Spania El Mundo / Profimedia

Poliția Națională a Spaniei a anunțat Tribunalul că premierul spaniol a primit un pachet similar scrisorii-bombă de pe 30 noiembrie de la ambasada Ucrainei. Acesta a fost depistat și neutralizat de serviciile de securitate. Incidentul ar fi primul cronologic, s-a petrecut pe 24 noiembrie 2022, când serviciile de Securitate ale Guvernului au depistat o scrisoare suspectă. Era un plic adresat premierului şi trimis prin poșta clasică.

Informaţia că şi Palatul Moncloa, reședința și locul de muncă al premierului spaniol, a fost vizat de o scrisoare-bombă, a fost făcută publică de abia azi, 1 decembrie 2022, la câteva ore după ce s-a aflat că şi la Ministerul Apărării a ajuns joi dimineață o scrisoare incendiară care se activează atunci când este deschisă. Plicul a fost trimis din Spania. Serviciile de securitate ale Ministerului au depistat-o ​​și au chemat echipele Tedax, experți în dezactivarea dispozitivelor explozive.

Tot pe 1 decembrie 2022 a fost detectat de scanere un pachet exploziv trimis la Baza Aeriană Torrejon de Ardoz (Madrid). Era adresată Centrului de Sateliți care se află în aceste instalații militare și care furnizează informații Ucrainei. Acest al treilea pachet se adaugă celor două trimise ieri ambasadei Ucrainei în Spania și unei companii din Zaragoza care produce echipamente militare.

Potrivit Ministerului de Interne, sistemele de securitate ale bazei aeriene au detectat un plic suspect între orele 3:00 și 4:00 joi dimineață. După ce a fost scanat, s-a stabilit că în interior ar putea fi "un mecanism", motiv pentru care au fost sesizate Garda Civilă și Poliția Națională. Agenții s-au deplasat la bază pentru a securiza zona. Ministerul Apărării a transmis că nu au existat victime sau pagube materiale. Trebuie precizat că la această bază există zone comune cu NATO.

Pe acelaşi subiect

Centrul de sateliți care operează în baza Aeriană Torrejon este o cooperare a Spaniei cu UE și a oferit asistență informațională Ucrainei de la începutul războiului. "Aceștia sunt ochii Europei. Prin acest centru de sateliți, în Europa, de la Bruxelles, în toate capitalele, vedem ce se întâmplă. Înainte de a decide ce să faci, trebuie să știi ce se întâmplă", a spus Josep Borrell, șeful diplomației din UE despre acest centru.

Poliția merge în prezent pe pista că toate cazurile sunt legate, potrivit unei analize preliminare. Anchetatorii încearcă să aprofundeze circumstanţele în care s-au petrecut evenimentele și să le afle originea. Surse din poliție au declarat pentru El Mundo că pachetele au legături între ele, excluzând atacuri de tip copycat. Poliția se teme și că vor mai apărea noi astfel de pachete pe teritoriul spaniol. 

Cum s-a produs explozia de la Ambasada Spaniei din Madrid

Joi s-a produs explozia unui pachet-bombă la Ambasada Ucrainei la Madrid. Un angajat a deschis plicul, care era adresat ambasadorului, și a fost rănit ușor la o mână.  Este vorba de un plic de carton de mărimea unei cărți cu adresa scrisă de mână în spaniolă pe o etichetă albă: "D. Serghei Pohoreltsev. Ambasador al Ucrainei în Spania. C/ Ronda de la Abubilla, 52 28043-Madrid". Plicul a stârnit suspiciuni pentru că nu avea un expeditor și nu semăna cu scrisorile adresate de obicei diplomaților. Secretarul ambasadorului a predat pachetul unui "comandant". Așa s-a referit ambasadorul la ofițerul ucrainean responsabil cu paza ambasadei.

Pachetul, a explicat ambasadorul Serhii Pohoreltsev, conținea o cutie. Responsabilul cu paza a luat coletul și l-a dus în grădina ambasadei să-l deschidă acolo unde nu era nimeni. "Imediat ce l-a deschis, a auzit că ceva s-a declanșat și l-a aruncat instantaneu", a declarat ambasadorul pentru publicația ucraineană Pravda europeană, despre cum a fost declanșată explozia.

Pohoreltsev a subliniat că modul în care a procedat personalul ambasadei a prevenit o nenorocire mai gravă, în ciuda faptului că nu era un exploziv puternic. "Consecințele ar fi fost mult mai grave", a spus ambasadorul, care nu a vrut să speculeze proveniența pachetului, potrivit presei ucrainene.

Într-un interviu ulterior, acordat canalului RTVE, atunci când a fost întrebat cine a putut trimite scrisoarea, el a arătat spre Rusia: "Cunoaștem metodele teroriste ale țării agresoare și suntem pregătiți pentru orice s-ar putea ivi".

Tot pe 30 noiembrie un colet suspect a ajuns la firma Instalaza din Zaragoza. Autoritățile locale dau asigurări că pachetul a venit din Ucraina. Instalaza este o companie din Zaragoza care se dedică proiectării și fabricării de echipamente militare de infanterie. Compania exportă în peste 35 de țări și produce lansatoare de rachete, grenade de mână și dispozitive de vedere pe timp de noapte.

Joi, ambasada Rusiei în Spania a condamnat coletul exploziv primit la Ambasada Ucrainei de la Madrid. "Orice amenințare sau act terorist, cu atât mai mult îndreptat împotriva unei misiuni diplomatice, este total condamnabil”, a spus ambasada Rusiei într-un mesaj pe contul său de Twitter. Mesajul ambasadei Rusiei condamnă scrisorile explozive trimise și altor "entități oficiale".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

spania scrisoare colet bomba ucraina rusia
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024