Zeci de milioane de tineri din întreaga lume, protest împotriva încălzirii globale
Protest istoric în întreaga lume pentru salvarea Planetei! Zeci de milioane de tineri au ieşit în stradă să îşi apere viitorul şi să ceară măsuri urgente pentru combaterea schimbărilor climatice.
De Redactia Observator la 20.09.2019, 21:28Protest istoric în întreaga lume pentru salvarea Planetei! Zeci de milioane de tineri au ieşit în stradă să îşi apere viitorul şi să ceară măsuri urgente pentru combaterea schimbărilor climatice. Cinci mii de evenimente au fost anunţate în întreaga lume, multe şi în România. Punctul central al manifestaţiilor este New Yorkul unde peste un milion de elevi au primit învoire ca să participe la eveniment.
Generaţia care a trăit cele mai rapide schimbări climatice şi ultima care poate face ceva pentru a evita o catastrofă a ieşit în stradă astăzi ca să îşi apere viitorul.
De la Paris la Bruxelles, de la Londra la Stockholm, în America şi Asia, milioane de tineri au manifestat împotriva încălzirii globale.
Mişcarea, iniţiată de o adolescentă din Suedia, Greta Thunberg, a strâns peste 3 mii de susţinători şi la Bucureşti.
La nivel mondial, iulie 2019 a fost cea mai fierbinte lună din istoria planetei.
În Franţa, Germania, Elveţia şi Belgia s-au stabilit noi recorduri absolute de temperatură. Iar în Alaska, Groenlanda şi în unele părţi ale Siberiei, temperatura a fost peste media ultimilor ani.
În Australia, unde încălzirea climatică aproape că a distrus una dintre cele 7 minuni ale lumii- Marea Barieră de Corali - tinerii au rostogolit pe deasupra capetelor o minge uriaşă ce înfăţişează Pământul.
S-au alăturat mişcării pentru salvarea planetei şi tineri din Thailanda, India dar şi de pe mai multe insule din Pacific, direct vizate de efectele schimbărilor climatice.
Dacă topirea calotei glaciare nu este încetinită, până în 2100, 90 la sută din zonele de coastă vor fi acoperite de ape. 430 de miliarde de tone de gheaţă se topesc anual, arată studiile.
În New York, în fruntea protestatarilor este chiar Greta Thurnberg. Aici, un milion de oameni sunt aşteptaţi să iasă în stradă.
Petiţia pentru climă pe care a prezentat-o şi în faţa Congresului american cere guvernelor să aloce fonduri pentru a găsi surse de energie regenerabilă. Emisia de gaze cu efect de seră trebuie redusă la zero până în 2030.