Suveranul Pontif a primit un Lamborghini de aproape 200 de mii de dolari, a semnat pe el şi l-a scos la licitaţie
Nici un Lamborghini nu îl poate convinge pe Suveranul Pontif să renunţe la papamobilul său.
De Redactia Observator la 16.11.2017, 22:30Nici un Lamborghini nu îl poate convinge pe Suveranul Pontif să renunţe la papamobilul său. Sfântul Părinte a primit în dar un exemplar special din modelul Huracan, în culorile papale, alb şi auriu.
Încântat, Papa Francisc a binecuvântat maşina şi şi-a pus semnătura pe caroserie. Nu va face însă nici măcar o călătorie de probă cu ea.
Bolidul va fi scos la licitaţie, iar banii vor fi folosiţi în folosul creştinilor din Irak, prigoniţi de ISIS, dar şi al victimelor traficului de fiinţe umane din Africa.
În general, preţul unui Lamborghini Huracan porneşte de la 183.000 de dolari, dar autograful Papei va creşte, probabil, cu mult, valoarea bolidului.