Antena LIVE

Curs valutar

Ucraina primeşte un ajutor de 15,6 miliarde de dolari din partea FMI

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu guvernul ucrainean pentru punerea în practică a unui plan de ajutorare în valoare totală de 15,6 miliarde de dolari, relatează AFP, citat de Agerpres

De la 22.03.2023, 13:18
WhatsApp
Volodimir Zelenski Profimedia

Planul urmează să permită "sprijinirea redresării economice treptate, creând în acelaşi timp condiţiile unei creşteri pe termen lung într-un context de reconstrucţie după conflict şi pe drumul aderării la Uniunea Europeană" (UE), a precizat FMI într-un comunicat. Acordul va fi prezentat "în săptămânile următoare" Consiliului de Administraţie al Fondului pentru validarea finală.

"Dincolo de oribilul cost uman, invazia rusă a Ucrainei continuă să aibă un efect devastator asupra economiei: PIB-ul a scăzut cu 30% în 2022, o mare parte a aparatului industrial a fost distrus şi sărăcia a crescut", a subliniat şeful misiunii FMI la faţa locului, Gavin Gray, citat în comunicat.

În pofida acestor dificultăţi, guvernul ucrainean a ştiut să "menţină stabilitatea financiară şi macroeconomică, în special datorită unui sprijin internaţional substanţial şi punerii în practică a unor politici solide". Într-un comunicat, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a "salutat" acordul dintre FMI şi Ucraina, adăugând că Statele Unite "vor continua să sprijine guvernul şi poporul Ucrainei atât timp cât va fi necesar" în faţa Rusiei.

Ucraina a beneficiat de un sprijin important încă de la începutul conflictului, pe 24 februarie 2022, atât din partea Băncii Mondiale, care i-a acordat deja peste 20 de miliarde de dolari, sub formă de împrumuturi sau donaţii, cât şi a Statelor Unite, peste 110 miliarde de dolari integrând sprijinul militar.

Pe acelaşi subiect

O parte semnificativă a acestor fonduri au făcut posibilă menţinerea serviciilor publice pe linia de plutire şi plata salariilor funcţionarilor publici, precum şi acordarea de asistenţă persoanelor deplasate intern. FMI mizează pe o redresare economică parţială şi graduală în acest an, în special datorită menţinerii unor infrastructuri esenţiale, cum ar fi reţeaua electrică, totuşi, luată la ţintă de Rusia.

"Obiectivele guvernului ucrainean sunt de a sprijini economia în aceste circumstanţe excepţionale, de a restabili credibilitatea financiară pe piaţa datoriilor şi de a sprijini redresarea în vederea aderării la UE", a mai menţionat Gavin Gray, citat de AFP. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ucraina ajutor fondul monetar international razboi ucraina
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025