Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Atacuri în forţă ale ruşilor pentru a încercui fortăreaţa Avdiivka. Oraşul e atacat din 3 direcţii. Ce a filmat un jurnalist care a fugit

În cel mai nou raport al său despre războiul din Ucraina, publicat marţi, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) susţine că rușii atacă puternic liniile ucrainene din Avdiivka unde au reuşit să înainteze. Oraşul din vestul Doneţkului riscă să devină un nou Bahmut, a estimat şi Ministerul Britanic al Apărării în analiza de luni. 

de Redactia Observator

la 21.03.2023 , 14:33

Atacuri în forţă ale ruşilor pentru a încercui fortăreaţa Avdiivka. Oraşul e atacat din 3 direcţii. Ce a filmat un jurnalist care a fugit Avdiivka - Twitter / Profimedia

În ultimele 24 de ore au fost raportate atacuri puternice pe frontul din Donbas, la nord de orașul Donețk, Avdiivka și la Bahmut. Potrivit grupului american de experţi de la ISW, ruşii au reuşit să avanseze în încercuirea de la Bahmut, după ce a fost raportată o creștere a ritmului de atac la Avdiivka. În ultima zi, ruşii au reuşit avansuri mici în sud-vest și la nord de Bahmut, precum și la nord-vest, între satele Bohdanivka și Khromove. În apropiere de Avdiivka, forțele ruse au înaintat cel mai probabil la vest de Krasnohorivka (9 km nord de Avdiivka) și au capturat Stepove (la vest de Krasnohorivka).

Statul Major ucrainean a raportat pe 19 martie că trupele ruse au atacat spre Berdichi (la 10 km nord-vest de Avdiivka), ceea ce indică faptul că forțele ruse au avansat la vest de Krasnohorivka și au capturat Stepove, relatează ISW. Analiştii estimează că forțele ruse au crescut ritmul operațiunilor la nord de Avdiivka în încercarea de încercui oraşul și au trimis un număr mai mare de unități de aviație pentru a sprijini aceste operațiuni. Primarul oraşului Avdiivka, Vitali Barabash, a declarat pentru AFP pe 20 martie că forțele ruse atacă oraşul cu tot mai multe rachete Kh-59, Kh-101, Kh-555 și S-300. 

Potrivit unui jurnalist de la Kyiv Independent, Avdiivka este înconjurat de forțele ruse din trei părți şi este atacat puternic cu artilerie, muniții cu dispersie și tancuri. Reporterul Francis Farrell s-a filmat în timp ce pleacă din oraș pe 20 martie. "Tocmai am scăpat din cel mai intens bombardament pe care l-am trăit vreodată în Avdiivka. Tancuri, muniţie cu dispersie, artilerie, de toate. Orașul este înconjurat din trei părţi și, când eram încă acolo, Rusia ataca pe toate fronturile. Avdiivka ar putea cădea uşor înaintea Bahmut" a relatat jurnalistul pe Twitter.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Ruşii ar încerca să atragă la Avdiivka forţe din alte zone ale frontului

De asemenea, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a spus luni că forțele ruse au pierdut într-o zi trei companii nespecificate (de infanterie) în atacurile de la Avdiivka. ISW a estimat anterior că ritmul crescut al operațiunilor de aici a dus la pierderi majore pentru ruşi și evaluează că este o tactică greşită de a atrage forțe ucrainene din alte zone ale frontului. ISW nu are informaţii că ruşii au o forţă de luptă substanțială la periferia orașului Donețk și consideră puțin probabil ca forțele ruse să poată susține acest ritm crescut de atacuri.

Potrivit ISW, ofensiva de primăvară a Rusiei se apropie cel mai probabil de apogeu, în timp ce ucrainenii încă nu au început contraofensiva iar ruşii intensifică eforturile pentru a obține câştiguri, chiar şi unele mici, înainte de a pierde inițiativa. Este posibil ca progresele rusești să determine Ucraina să se retragă din Bhmut și/sau din Avdiivka, deși nicio variantă nu pare probabilă în acest moment, consideră analiştii de la ISW.

În buletinul informativ de luni, 20 martie, ministerul britanic al Apărării a confirmat un avans limitat al ruşilor la Avdiivka."În ultimele trei săptămâni, forțele ruse au reuşit să avanseze limitat în jurul orașului Avdiivka, aflat la nord de orașul Donețk. Operațiunile ruseşti de aici sunt conduse în mare măsură de Corpul 1 de armată al Republicii Populare Donețk fomat din personal local care cunoaşte bine terenul. Avdiivka se află în prima linie a conflictului din Donbas încă din 2014. Oraşul este acum în mare măsura distrus. Pe măsură ce luptele progresează un obiectiv cheie va fi cel mai probabil complexul industrial Avdiivka (n.r. cea mai mare fabrică de cocs din Europa). Din punct de vedere tactic, situația de aici este similară cu cea din orașul Bahmut, care este mai mare şi situat mai la nord. Forțele ucrainene continuă apărarea organizată, dar liniile lor de aprovizionare sunt tot mai amenințate de o posibilă încercuire de către ruşi." 

Avdiivka, oraş disputat încă din 2014, a devenit o fortăreaţă ucraineană

Avdiivka avea o populaţie de peste 30.000 de oameni înainte de război, dar mulţi oameni au fugit din calea luptelor. A fost capturat de proruşi în aprilie 2014, dar ucrainenii au preluat controlul pe 21 iulie 2014. De atunci a devenit o redută fortificată, o zonă tampon între teritoriile controlate de separatişti şi restul Ucrainei. De când a început invazia rusă, pe 24 februarie 2022, ruşii au reluat atacurile asupra zonei industriale a oraşului (fabrica de cocs) unde se află fortificaţii ale armatei ucrainene şi de unde, susţin ei, forţele Kievului au poziţii bune pentru a ataca oraşul Doneţk.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Atacuri în forţă ale ruşilor pentru a încercui fortăreaţa Avdiivka. Oraşul e atacat din 3 direcţii. Ce a filmat un jurnalist care a fugit