Ucraineanca desemnată Miss Japonia 2024 renunţă la premiu, după ce s-a aflat că are o relaţie cu un medic căsătorit. Ce se întamplă cu titlul
Câștigătoarea concursului de frumusețe Miss Japonia a renunțat la trofeu după ce s-a aflat că are o relație cu un bărbat căsătorit. Karolina Shiino a câștigat concursul în ianuarie și ulterior a stârnit o dezbatere națională deoarece ea s-a născut în Ucraina.
De Redactia Observator la 06.02.2024, 09:11Câștigătoarea concursului de frumusețe Miss Japonia a renunțat la coroana ei după ce un tabloid a dezvăluit relația ei cu un bărbat căsătorit, potrivit BBC.
Karolina Shiino, în vârstă de 26 de ani, a fost încoronată Miss Japonia în urmă cu două săptămâni și a stârnit ample dezbateri publice Unii au salutat performanța străinei naturalizate, însă cei mai mulți au considerat că ea nu reprezintă idealurile tradiționale privind frumusețea din Japonia.
Câştigătoarea a fost criticată pe reţelele sociale
În mijlocul dezbaterii, o revistă a publicat informația potrivit căreia tânăra are o aventură cu un influencer și un medic căsătorit. Bărbatul nu a comentat informația.
- Cine este tânăra din Ucraina care a câştigat Miss Japonia 2024. Dezbatere pe reţelele sociale: "Dacă s-ar fi...
- "Avea lacrimi în ochi". Tânăra gravidă ucraineancă lovită pe trecere, în Galați, este în comă. Medicii sunt...
- Schema prin care 4 femei au plănuit să vândă nou-născutul unei ucrainence către un cuplu din România. Ce i-au...
Inițial, Shiino s-a apărat spunând că nu știa că bărbatul este căsătorit. Totuși, luni, organizatorii concursului au anunțat că ea a recunscut că știe despre familia bărbatului. Karolina Shiino a prezentat scuze și apoi a renunțat la titlul de Miss Japonia. Asociația care organizează concursul a anunțat că poziția de Miss Japonia va rămâne neocupată în acest an.
Carolin Shiino a anunțat pe Instagram la începutul anului trecut, când a primit naționalitatea japoneză, spunând că „s-ar putea să nu arate ca o japoneză”, dar mintea ei „devenise japoneză” pentru că a crescut în Japonia. Când și-a acceptat trofeul de Miss Japonia 2024, ea a spus că obţinerea titlului a fost „un vis”: „A fi recunoscut ca japonez în această competiție mă umple de recunoștință.”