Ucrainenii se laudă: Am primit atât de multe rachete Harpoon încât putem scufunda întreaga flotă rusă de la Marea Neagră
Ucraina a început să primească rachete antinavă Harpoon din Danemarca și obuziere autopropulsate din Statele Unite, arme care vor întări armata care luptă împotriva Rusiei, a declarat sâmbătă ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov. Un oficial militar din Odessa s-a lăudat că ucrainenii au primit atât de multe rachete Harpoon încât pot scufunda întreaga flotă rusă de la Marea Neagră. Război Rusia - Ucraina, ziua 96 LIVE TEXT
De Redactia Observator la 30.05.2022, 17:49”Apărarea de coastă a ţării noastre nu doar va fi întărită cu rachete Harpoon - ele vor fi folosite de echipe ucrainene instruite”, a scris sâmbătă ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, pe pagina sa de Facebook. El a afirmat că rachetele Harpoon vor fi folosite alături de cele ucrainene Neptun pentru apărarea coastei ucrainene, inclusiv a portului sudic Odessa.
Serhiy Bratchuk, un purtător de cuvânt al administrației militare regionale Odessa, a declarat duminică într-o postare online că "ne-au fost predate atât de multe rachete Harpoon încât putem scufunda întreaga flotă rusă de la Marea Neagră. De ce nu?", relatează Reuters. Luna trecută, Moskva, nava amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, s-a scufundat. Ucraina a spus că a atacat crucișătorul cu rachete antinavă. Moscova susține că un incendiu a declanșat o explozie de muniție la bord
După lansarea invaziei în Ucraina la 24 februarie, Rusia a impus o blocadă navală asupra porturilor ucrainene, împiedicând exporturile de cereale, şi a folosit flota Mării Negre pentru a lansa atacuri cu rachete împotriva Ucrainei. Reznikov a mai scris că primirea rachetelor Harpoon este rezultatul cooperării între câteva state, precizând că livrarea din Danemarca a avut loc ”cu participarea prietenilor noştri britanici”. Secretarul apărării al SUA, Lloyd Austin, a afirmat luni că Danemarca va furniza un lansator şi rachete Harpoon Ucrainei.
Potrivit lui Reznikov, Ucraina a mai primit o gamă de piese de artilerie grea, inclusiv obuziere cu autopropulsie M109 modificate, de fabricaţie americană, care vor permite armatei să lovească ţinte de la distanţe mai mari. Luna trecută, un responsabil de rang înalt de la Pentagon a declarat că armata SUA a început să instruiască, în afara teritoriului Ucrainei, militari ucraineni în folosirea obuzierelor autopropulsate.
Ucraina vrea și sisteme de rachete cu lansare multiplă (MLRS) M270, pe care să le utilizeze pentru a respinge trupele ruseşti din estul ţării. Preşedintele american Joe Biden a declarat luni că Statele Unite nu vor trimite Ucrainei sisteme de rachete care să ajungă în Rusia, potrivit Reuters.