Antena LIVE

Curs valutar

UE a impus sancțiuni în șapte sectoare-cheie pentru Belarus, după deturnarea avionului RyanAir

Uniunea Europeană a decis luni să impună sancţiuni în şapte sectoare economice Belarului, cu scopul de a ”afecta sursele de venit ale regimului lui Aleksandr Lukaşenko”, au declarat - după luarea acestei decizii ”în unamimitate” de către miniştrii de Externe din UE, la Luxemburg - doi diplomaţi pentru AFP.

De la 21.06.2021, 16:31
WhatsApp
Alexander Lukașenko, președintele Belarusului Sputnik / Miroslav Rotari via Hepta

Această consolidare vizează să sancţioneze deturnarea unui avion de linie al companie irlandeze low-cost Ryanair în vederea arestării jurnalistului Roman Protasevici şi reprimarea opoziţiei. ”Acest lucru nu se întâmplă în fiecare zi, însă UE este pe aceeaşi linie. Am stabilit linia la summitul european, iar azi (luni) am înscris”, a spus şeful diplomaţiei Luxemburgului, Jean Asselborn.

”Avem sancţiuni care vizează persoane. Iar acum avem sancţiuni în şapte sectoare economice, de la armament, la tutun şi la îngrăşăminte, adică potasiu”, a precizat el. ”Aceste măsuri vor afecta în mod masiv Belarusul şi veniturile statului şi, astfel, fondurile de care depind Lukaşenko şi regimul său”, a subliniat ministrul german de Externe Heiko Maas. ”Azi (luni) va exista o decizie unanimă”, dădea asigurări înainte de reuniune ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg.

Aproape 80 de persoane importante din Belarus, pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene

Miniştrii confirmă luni acordul politic la care au ajuns vineri capitalele cu privire la sectoarele economice vizate, iar acte juridice urmează să fie finalizate în Consiliul European prevăzut la 24-25 iunie, ”dacă totul merge bine”, a declarat un diplomat implicat în negocieri. Ei îşi pun totodată ”amprenta” prin adăugarea a 78 de nume şi opt entităţi pe lista cu oficiali belaruşi sancţionaţi din cauza reprimării opoziţiei, dintre care şapte sunt implicaţi în deturnarea zborului Ryanair în vederea arestării a doi pasageri, jurnalistul Roman Protasevici şi partenera sa rusoiscă Sofia Sapega.

Între cele 78 de persoane vizate de sancţiuni se află miniştrii Transportului şi Apărării, potrivit unor diplomaţi, scrie Reuters. ”Azi aprobăm pachetul noilor sancţiuni, cel mai larg, de 86 de persoane şi entităţi”, a anunţat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell. Potrivit unor diplomaţi europeni, aceste măsuri ar putea să fie articulate cu sancţiuni similiare impuse de alte ţări occidentale, precum Marea Britanie şi Statele Unite.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

belarus ryanair sanctiuni uniunea europeana
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025