Antena LIVE

Curs valutar

"UE şi-a pierdut dreptul de a vorbi în numele României". Predicţiile pentru 2025 ale lui Patruşev, mâna dreaptă a lui Putin: "Ucraina şi Moldova nu vor mai exista"

Politica antirusească a autorităţilor de la Chişinău poate avea drept consecinţă încetarea existenţei acestei ţări ca stat, a avertizat consilierul prezidenţial rus Nikolai Patruşev într-un interviu pentru KP.RU, preluat de agenţia oficială rusă TASS, informează news.ro.

De la 14.01.2025, 22:29
WhatsApp
Getty Images

Mâna dreaptă a lui Vladimir Putin prezice că şi Ucraina va înceta să existe ca stat încă din 2025 şi spune că nu se va număra printre priorităţile noului preşedinte al SUA, Donald Trump, pentru care are şi un sfat: să aibă grijă de securitatea sa înainte şi după învestitură. În plus, el include România alături de Ungaria, Slovacia şi Austria printre statele faţă de care Bruxelles-ul, spune el, şi-a pierdut dreptul de a mai vorbi în numele lor.

Patruşev despre R. Moldova

"Nu exclud ca politica agresivă antirusească de la Chişinău să ducă la faptul că Moldova fie va deveni parte a unui alt stat, fie va înceta să existe. În această situaţie, ne putem uita la exemplul Ucrainei, unde neo-nazismul şi rusofobia au dus ţara la colaps, şi asta cu mult înainte de operaţiunea militară special", a spus Nikolai Patruşev în interviul pentru Komsomolskaia Pravda.

Vina pentru criza energetică din Republica Moldova aparţine autorităţilor ţării, care urmează cu obedienţă ordinele Bruxelles-ului, a mai spus consilierul lui Putin. El a avertizat că, în cadrul intereselor globale ale Rusiei, principala prioritate a ţării este protecţia şi bunăstarea cetăţenilor şi compatrioţilor ruşi din întreaga lume.

"Dacă vorbim despre aspectul internaţional al intereselor globale ale Rusiei, discriminarea împotriva populaţiei ruse într-o serie întreagă de ţări şi, bineînţeles, în ţările baltice şi Moldova, trebuie să înceteze. Autorităţile din aceste state continuă să se afunde în cea mai profundă criză prin acţiuni necugetate, în timp ce se încăpăţânează să învârtă retorica rusofobă. Deosebit de relevantă este criza energetică, a cărei vină o poartă sută la sută autorităţile moldoveneşti, care urmează obedient ordinele Bruxelles-ului de a reduce dependenţa de gazul rusesc", a spus Patruşev. "Autorităţile moldoveneşti nu trebuie să caute duşmani în interiorul ţării sau în Transnistria, ci să-şi recunoască greşelile şi să înceapă să corecteze situaţia", a declarat consilierul prezidenţial.

Ucraina va înceta să existe în 2025

"Este deosebit de îngrijorător faptul că aplicarea violentă a ideologiei neo-naziste şi rusofobia incendiară distrug oraşele cândva prospere ale Ucrainei, inclusiv Harkov, Odesa, Mîkolaiv şi Dnipropetrovsk. Este posibil ca Ucraina să nu mai existe deloc în acest an", a prezis Patruşev în interviul acordat KP.RU. Dincolo de faptul că a reconfirmat că Moscova nu este dispusă să-şi înceteze agresiunea din Ucraina până nu îşi va atinge obiectivele, el a formulat un nou obiectiv pentru Moscova: să obţină recunoaşterea internaţională că teritoriile cucerite în Ucraina fac parte din Federaţia Rusă, excluzând astfel orice fel de cedare teritorială în timpul unor eventuale negocieri de pace.

Statutul Donbas şi Novorossia nu poate fi un subiect de discuţie: aceste teritorii au devenit parte a Rusiei prin voinţa locuitorilor lor, a susţinut consilierul prezidenţial rus. "Acest lucru nici măcar nu este subiect de discuţie. Teritoriile, cândva conduse de Kiev, au devenit parte a Rusiei ca urmare a voinţei cetăţenilor, în conformitate cu dreptul internaţional, legile Federaţiei Ruse şi legislaţia acestor regiuni", a susţinut Patruşev. El consideră că este important ca lumea să recunoască încorporarea în Federaţia Rusă a Republicii Doneţk, a Republicii Luhansk, a regiunilor Zaporojie şi Herson, a Republicii Crimeea şi a Sevastopolului, "care sunt parte integrantă a ţării, în conformitate cu Constituţia".

Ucraina nu va fi printre priorităţile lui Trump

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va acorda mai puţină atenţie susţinerii Ucrainei, el fiind mai interesat de alte părţi ale lumii, crede Nikolai Patruşev. "Pentru administraţia Biden, Ucraina a fost o prioritate necondiţionată. Este clar că relaţiile dintre Trump şi Biden sunt antagonice. Prin urmare, Ucraina nu va fi printre priorităţile lui Trump. El este mai preocupat de China", a declarat reprezentantul Kremlinului.

Patruşev a menţionat că Trump şi-a conturat deja interesele în legătură cu Groenlanda, Canalul Panama, Mexic şi Canada. "Dacă vorbim despre perspectivele specifice pentru evoluţiile viitoare, ţinând cont de factorul Trump, îi respectăm declaraţiile", a declarat Patruşev.

UE şi-a pierdut dreptul de a vorbi în numele României

Pe de altă parte, el a exclus ca Moscova să discute cu altcineva decât Statele Unite despre Ucraina. "Cred că negocierile privind Ucraina ar trebui să se desfăşoare între Rusia şi Statele Unite, fără participarea altor ţări occidentale", a spus Patruşev. "Nu este nimic de discutat cu Londra şi Bruxelles", a adăugat el.

"Conducerea UE, de exemplu, a pierdut de mult dreptul de a vorbi în numele multora dintre membrii săi, precum Ungaria, Slovacia, Austria, România şi alte câteva ţări europene interesate de stabilitatea în Europa şi de adoptarea unei poziţii echilibrate faţă de Rusia", a susţinut reprezentantul lui Putin, gândindu-se, probabil, atunci când a enumerat România la succesul pe care îl înregistrează Călin Georgescu, candidatul anti-UE şi anti-NATO, faţă de care Moscova şi-a exprimat aprecierea.

Este important să se asigure securitatea lui Trump

Patruşev a mai arătat, în interviul său, că poziţia preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, nu este împărtăşită de toate elitele americane, astfel încât, spune el, este extrem de important să se asigure securitatea acestuia înainte şi după preluarea mandatului.

"Este clar că poziţiile lui Trump nu sunt împărtăşite de toate elitele americane. Opiniile sale diferă semnificativ de planurile puse la cale de reprezentanţii Partidului Democrat, de proprietarii individuali ai giganţilor industriali şi de corporaţiile transnaţionale. Prin urmare, este extrem de important să se asigure securitatea lui Trump şi a anturajului său înainte ca acesta să preia funcţia de şef de stat, precum şi în timpul preşedinţiei sale", a fost sfatului fostului şef al FSB.

Cine e Nikolai Patruşev

Nikolai Patruşev, în vârstă de 73 de ani, este fost ofiţer de informaţii care până anul trecut a fost secretar al Consiliului rus de Securitate al Rusiei, funcţie pe care o deţinea încă din 2008. Considerat un aliat apropiat al lui Putin, chiar mai radical decât actualul lider de la Kremlin, anterior Patruşev a fost director al Serviciului Federal de Securitate (FSB), din 1999 până în 2008. El a jucat un rol-cheie în deciziile de a prelua şi apoi anexa Crimeea în 2014 şi de a invada Ucraina în 2022.

Mark Galeotti, expert în domeniul politicii şi securităţii ruseşti, îl consideră pe Patruşev "cel mai periculos om din Rusia" din cauza "mentalităţii sale paranoice bazate pe conspiraţii". După anexarea Crimeei de către Federaţia Rusă în 2014, Patruşev a fost inclus pe lista Uniunii Europene şi a Regatului Unit a persoanelor sancţionate, iar din 2018 şi SUA i-au impus sancţiuni.

După ce Putin şi-a preluat anul trecut al cincilea mandat, lui Patruşev i s-a propus să devină consilier prezidenţial însărcinat cu construcţiile navale. Unii au considerat asta o retrogradare, întrucîât Putin ar fi considerat că Patruşev l-ar fi indus în eroare în privinţa Ucrainei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

nikolai patrusev vladimir putin fsb rusia ucraina romania ue
Întrebarea zilei
Plafonarea preţului la gaze şi curent expiră în 3 luni. Vă gândiți să schimbați furnizorii sau rămâneți la cei actuali?

Schimb furnizorul

Rămân la furnizorul actual

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Zodiac chinezesc pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Singura zodie favorizată,...
Fanatik.ro
Publicat 14.01.2025
Noua ordine mondială pe care o vestește Trump și la care cei mai slabi trebuie...
spotmedia.ro
Publicat 13.01.2025
Elon Musk preia un fake news grosolan despre alegerile din România și acuză...
spotmedia.ro
Publicat 11.01.2025
Speriată de zgomotele ciudate din locuința ei, o femeie a spart peretele. Ireal...
Gandul
Publicat 14.01.2025
Cine e adevăratul suveran al suveraniștilor și cel mai periculos dintre ei....
Adevărul
Publicat 14.01.2025
Mesajul lui Tavi Clonda după ce Gabriela Cristea a părăsit emisiunea Capriciile...
A1
Publicat 14.01.2025
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce...
CaTine
Publicat 14.01.2025
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
spynews.ro
Publicat 13.01.2025
Rapid, 10 zile în megaorașul luxului extrem + Cât costă cel mai scump...
GSP
Publicat 13.01.2025
Fiul pianist al Corneliei Catanga, de dragul căruia ea își vânduse tot aurul,...
Click.ro
Publicat 14.01.2025
O cometă rară va putea fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când...
Useit
Publicat 14.01.2025
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din...
Redacţia.ro
Publicat 13.01.2025
Instanța confiscă sume astronomice de la fostul șef al Institutului de...
libertatea.ro
Publicat 13.01.2025
Britney Spears a postat un nou videoclip „vesel”, în ciuda haosului provocat...
ZU
Publicat 14.01.2025
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă
Hello taste
Publicat 14.01.2025
Pediatrii dezvăluie care sunt cele mai importante substanțe nutritive pe care...
Deparinti
Publicat 14.01.2025
Angajații din IT, în fața unor mari schimbări pe piață....
ziare.com
Publicat 14.01.2025
Birce Akalay a fost surprinsă cu o atitudine extrem de pozitivă în cadrul unui...
Happy
Publicat 14.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce se întâmplă dacă nu porți ochelarii de vedere recomandați de oftalmolog
Medicool
Publicat 14.01.2025