Ultimatum pentru ucrainenii baricadaţi în combinatul Azot: se predau sau uzina va fi dărâmată peste ei. Civilii, evacuaţi printr-un "coridor umanitar" ce duce în Rusia
Bătălia pentru Severodoneţk, epicentrul luptelor din Donbas, se apropie de final. Trupele ucrainene asediate în incinta combinatului Azot, alături de peste 500 de civili, au primit din partea atacatorilor ruşi un ultimatum: să se predea până astăzi la ora 8. Generalii de la Moscova susţin că au stabilit, pentru evacuarea civililor, şi un coridor umanitar. Acesta duce, însă, pe teritoriul controlat de Rusia. Preşedintele Zelenski cere din nou Occidentului armamentul necesar pentru a rezista forţei militare a Rusiei. Până acum, Ucraina a primit doar zece la sută din armele pe care le-a solicitat.
De Redactia Observator la 15.06.2022, 08:50După eşecul suferit la periferia Kievului, tactica armatei ruse s-a modificat. Războiul capătă tot mai mult forma unor dueluri de artilerie şi atacuri de rachete în care Rusia deţine superioritatea datorită mărimii sale. Eroismul militarilor ucraineni nu este suficient pentru a rezista bombardamentelor practic neîncetate care prefac în ruine localităţile pe care ruşii îşi propun să le cucerească. Armele grele moderne din Occident ar putea echilibra balanţa dar, deocamdată, prea puţine din cele promise au ajuns pe fronturile din Ucraina. "În ţara noastră, şi chiar în aceste momente, este cea mai mare nevoie de arme din Europa. Prin urmare, întârzierea livrării lor nu poate avea nicio justificare", a declarat Volodimir Zelenski.
Germania, acuzată uneori că întârzie trimiterea armelor destinate Ucrainei, s-a angajat să furnizeze şapte impunătoare obuziere, între cele mai puternice arme de acest gen din lume. Ministrul german al apărării promite că obuzierele vor ajunge curând pe front, după ce militarii ucraineni au fost instruiţi să le folosească. Alte promisiuni vor veni, probabil, astăzi, la o întrunire a Grupului de Contact pentru Ucraina din care fac parte peste 50 de ţări. Ucrainenii speră să primească şi sisteme anti-rachetă de ultimă generaţie după ce, ieri, au reuşit să doboare câteva rachete ruseşti care se îndreptau spre vestul ţării. "Au fost atacate cu rachete regiunile Lvov şi Ternopil. Iar noi nu încetăm să le spunem partenerilor noiştri că Ucraina are nevoie de sisteme moderne de apărare antirachetă", a declarat Volodimir Zelenski.
După 111 de zile de război, presiunea atacurilor fără sfârşit începe să aibă efecte. Primarul unui orăşel din Donbas, cucerit de separatiştii protejaţi de Moscova, a trecut de partea lor şi a acceptat să rămână în funcţie. El este acum anchetat, de la distanţă, de procuratura de la Kiev. Pe de altă parte, artiştii ucraineni susţin, în felul lor, rezistenţa în faţa agresiunii. O creatoare de modă a croit veşminte de doliu, în care s-a fotografiat în decorul ruinelor rămase în urma bombardamentelor. Proiectul artistic reflectă durerea unui întreg popor dar şi speranţele de victorie, pace şi renaştere.