Un democrat mort de o lună, reales cu o majoritate zdrobitoare în Pennsylvania
Democratul american Tony DeLuca a fost reales cu o majoritate zdrobitoare în Pennsylvania, deși este mort de o lună, potrivit The Guardian. Aici vor fi organizate din nou alegeri la o dată ulterioară.
De Redactia Observator la 10.11.2022, 22:17Victoria reprezentantului de stat Tony DeLuca, care a murit luna trecută, declanșează alegeri speciale care vor avea loc la o dată ulterioară. Democratul Anthony „Tony” DeLuca era cel mai longeviv reprezentant de stat din Pennsylvania și a fost ales în peste 85% din voturile exprimate, deși a murit în urmă cu o lună.
Peste 85% din voturile exprimate
DeLuca, în vârstă de 85 de ani, a murit pe 9 octombrie din cauza unui limfom.În momentul decesului său, era prea târziu pentru a schimba buletinul de vot sau pentru a propune un alt candidat în locul său. În timp ce adversarul său, Queonia „Zarah” Livingston, candidatul Verzilor, a obținut peste 14% din voturi, victoria lui DeLuca a declanșat alegeri speciale care vor avea loc la o dată ulterioară.
„Deși suntem incredibil de întristați de pierderea reprezentantului Tony DeLuca, suntem mândri să vedem că alegătorii continuă să își arate încrederea în el și în angajamentul său față de valorile democrate, realegându-l post-mortem”, a transmis într-un tweet comitetul de campanie al democraților din Camera Reprezentanților din Pennsylvania, potrivit Mediafax.
- Strategia periculoasă la care au apelat Joe Biden și Partidul Democrat în alegerile pentru Congres
- Alegeri SUA 2022. Cursa pentru Senat se va decide la photo-finish. Cum arată primele rezultate parţiale
- Primul membru al Generației Z în Congres și prima lesbiană guvernator, premierele alegerilor din SUA
Aceasta nu este prima dată când un candidat câștigă alegerile deși este decedat. În 2018, Dennis Hof a câștigat un loc în Senatul din Nevada ca republican, deși murise cu o lună înainte. Spre deosebire de Pennsylvania, însă, victoria sa nu a declanșat alegeri speciale: în conformitate cu legislația statului Nevada, oficialii puteau numi un republican care să îi ia locul lui Hof pentru întregul mandat.
DeLuca a reprezentat cel de-al 32-lea district legislativ din Pennsylvania timp de 39 de ani și a fost președintele democrat al comisiei de asigurări din Cameră în ultimii 20 de ani. El a luptat pentru drepturile pacienților în fața companiilor de asigurări și pentru a responsabiliza profesioniștii din domeniul medical, devenind un susținător deschis al conștientizării cancerului și al creșterii finanțării pentru cercetarea locală în domeniul cancerului după primul său diagnostic de limfom și după diagnosticul de cancer de sân al regretatei sale soții.