Un soldat de 18 ani şi-a împuşcat mortal doi colegi, în timpul unui antrenament, în Japonia. O altă persoană este grav rănită
Un membru al Forţei de Autoapărare (SDF) a Japoniei, în vârstă de 18 ani, şi-a împuşcat mortal doi colegi şi a rănit un altul, după ce a deschis focul într-un poligon de tragere, au informat media locale, citate de Reuters şi DPA. Soldatul a fost arestat miercuri sub suspiciunea de tentativă de omor.
De Redactia Observator la 14.06.2023, 14:40Autorul în vârstă de 18 ani ar fi rănit trei membri ai personalului cu foc automat, a relatat canalul public NHK, citând ministerul apărării. Victimele au fost transportate la spital şi două au murit din cauza rănilor suferite, a precizat NHK.
Secretarul şef al cabinetului, Hirokazu Matsuno, a declarat că incidentul s-a petrecut în jurul orei 9.00 dimineaţă, la un poligon de tragere al SDF din Hino City, în prefectura Gifu din centrul Japoniei. Un purtător de cuvânt al SDF a precizat că au fost trase opt focuri de armă.
Incidentele armate sunt extrem de rare in Japonia
- Un soldat al Gărzii Regale a leşinat de căldură, în timpul repetiţiei pentru parada zilei regelui Charles. S-a...
- Atac armat soldat cu 2 morţi şi 5 răniţi, la o ceremonie de absolvire din SUA. Un tânăr de 19 ani a deschis...
- Un soldat rus, rănit, se aruncă în aer pentru a-şi curma suferinţa în tranşeele din Bahmut. O dronă a...
Printre victime se numără un bărbat în vârstă de în jur de 50 de ani şi doi de 20 de ani, dar nu au existat rapoarte privind victime civile, a declarat NHK, potrivit Agerpres.
Nu au existat informaţii despre motivele autorului, potrivit agenţiei de presă Kyodo. Incidentele armate sunt extrem de rare in Japonia, unde deţinerea de arme este strict reglementată şi oricine doreşte să deţină o armă trebuie să treacă printr-un proces riguros de verificare.