Un tată îndurerat s-a sinucis după cinci zile de la moartea fiului său. în Anglia. “Dacă Paul nu-și lua viața în acea zi, ar fi făcut-o sigur în altă zi”

Pierderea unui copil poate avea efect devastator asupra părinților, iar Rhian Mannings știe acest lucru foarte bine. La doar cinci zile de la moartea fiului lor de doar un an, George, soțul său, Paul Burke s-a sinucis, pentru că nu putea face față durerii.

• Reportaj Observator de la Ierusalim. Imagini din interiorul Sfântului Mormânt, cel mai important loc al creștinătății: "Pe această piatră arde Sfânta Lumină"

“Eram o mamă a trei copii, cu un soț minunat și asta a spart totul în milioane de bucăți”, povestește femeia. George, cel mai mic din copiii lui Rhian și Paul tocmai își sărbătorise aniversarea de un an, în februarie 2012, când a început să se simtă rău. Copilul nu a fost niciodată bolnav, se juca fericit cu jucăriile sale când a căzut și a început să facă convulsii. „Aveam o viață minunată, aveam orice mi-aș fi dorit. Eu și soțul meu eram fericiți. Apoi, brusc, George a fost dus de urgență la spital și a murit în câteva ore după internare. Nu era niciun semn de boală și nu am știut de ce a murit. Ne-au lăsat să stăm cu el, dar apoi a trebuit să plecăm acasă și să-l lăsăm”, a povestit Rhian Mannings pentru The Sun.

Îndurerați și traumatizați, cei doi s-au întors acasă, unde felicitările pentru George stăteau încă pe cămin. „Am fost amețiți în următoarele zile. Nu ne-a căutat nimeni să vadă dacă suntem bine. Nu era nimeni care să ne răspundă la întrebări sau să ne spună că trebuie să vorbim cu copiii noștri despre ce i s-a întâmplat lui George. Aveam nevoie de cineva care să ne spună: „O să dați vina pe voi, dar nu e vina voastră”, dar am fost lăsați sp ne descurcăm singuri cu asta”.

O viață fericită făcută bucăți

Singurul contact oficial a fost la o zi după moartea lui George, când poliția le-a bătut la ușă ca să investigheze tragedia. „Când cineva moare brusc, îți bate poliția la ușă, face parte din proces. Dar cred că asta a contrinuit să-l facă pe Paul să se gândească că este de învinovățit”.

Cinci zile mai târziu, după ce Paul a ieșit cu mașina ca să-și „limpezească gândurile”, poliția a bătut din nou la ușă. De data aceasta ca să îi spună lui Rhian că Paul a fost găsit mort, după ce a căzut de pe un pod. Devastată de durere și trebuind să planifice două înmormântări, femeia susține că s-a simțit „paralizată”.

„Șocul este o emoție incredibilă. Nu am plâns luni întregi, corpul meu era închis. Dar chiar și după pierderea lui Paul, trebuia să am grijă de un copil de doi și altul de trei ani, nimeni nu ajungea la noi. Părinții mei au fost eroii mei. Fără familie și prieteni, cine știe unde aș fi fost azi? Poate l-aș fi urmat pe Paul”.

Rezultatele autopsiei lui George, venite la patru luni de la moartea sa, au arătat că băiețelul contactase pneumonie și o formă de gripă porcină. Mai târziu, un legist a trecut moarte accidentală și nu sinucidere pentru Paul, pentru că suferea de stres post-traumatic după moartea lui George. În urma tragediei, Rhian și-a părăsit jobul de profesor de educație fizică și s-a dedicat ajutării altor părinți îndurerati prin asociația ei de caritate „2 Wish Upon a Star”.

Cinci ani de luptă interioară

Dar fiecare zi este o luptă. „Mi-a luat mult să accept și exista mereu un element de negare. M-am aruncat să înființez o organizație caritabilă, ceea ce nu regret pentru că este uimitor acum, dar a fost doar o distragere a atenției. Dacă vorbești cu vreun părinte îndoliat, trebuie să știi că ei poartă o mască, pentru că nu vor să supere pe nimeni altcineva. Nu vor să fie toți triști și întunecați. Această mască devine un astfel de dispozitiv cu care te lupți apoi să-l dai jos. Nu vrei să începi să plângi în caz că nu te mai poți opri. A durat cinci ani până când am recunoscut că mă lupt și am suferit de epuizare. Emoțional, am lovit un perete”.

Rhian s-a dus în cele din urmă la medicul ei și a fost îndrumată spre echipa de sănătate mintală pentru psihoterapie intensivă și medicamente pentru anxietate. De asemenea, a regăsit dragostea, alături de voluntarul Craig Mannings, cu care s-a căsătorit în 2018 - dar încă se luptă cu durerea și efectele invalidante ale stresului post-traumatic. „Sunt zece ani în februarie și, dacă se bate la ușă, tot nu pot răspunde”, mai spune femeia. „O ambulanță cu lumini intermitente este, de asemenea, un factor declanșator și sunt mereu în căutare de traume și pericole care cauzează probleme de anxietate”.

Chiar dacă a fost traumatizat de moartea lui George, Rhian spune că nu există semne că Paul avea să-și ia viața, dar ea crede că lipsa de sprijin a contribuit la moartea sa. „Paul nu a avut probleme de sănătate mintală, dar și-a luat viața pentru că a simțit că este vina lui, că ar fi trebuit să facă mai mult pentru a-și salva fiul”, spune ea. „Cred cu adevărat că sprijinul imediat l-ar fi salvat pe Paul. Aveam nevoie de cineva profesionist care să ne spună că nu am greșit cu nimic. Chiar și acum, de câteva ori pe zi, cred același lucru și voi trăi cu asta pentru totdeauna. Dar în ultimii nouă ani, m-am împăcat cu faptul că poate nu l-aș fi putut opri. Dacă Paul nu-și lua viața în acea zi, ar fi făcut-o sigur în altă zi”.