Antena LIVE
Video

Uraganul Fiona a făcut prăpăd în estul Canadei. Peste jumătate de milion de case fără curent, copaci smulşi, o femeie dată dispărută

Uraganul Fiona a lovit puternic coasta atlantică a Canadei, sâmbătă, lăsând o jumătate de milion de case fără curent, daune materiale, iar o femeie a fost dată dispărută, fiind luată de ape, relatează AFP.

De la 25.09.2022, 21:48

Două femei au fost luate de ape în Channel-Port-aux-Basques, în provincia Newfoundland, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei. Una dintre cele două victime, luată de ape după prăbuşirea casei sale, a fost salvată şi internată la spital, cealaltă rămâne dispărută.

Copaci smulşi, case distruse, linii electrice avariate

"Fiona a venit şi şi-a lăsat amprenta asupra New Scotland şi a provinciilor învecinate”, a declarat premierul acestei regiuni, Tim Houston, în cadrul unei conferinţe de presă sâmbătă după-amiază, potrivit news.ro.

La ora locală 21.00. (00:00 GMT duminică), vânturi puternice încă bateau peste nordul insulei Cape Breton, vestul Newfoundland şi Insulele Madeleine Fiona, acum însoţită de vânturi de 110 km/h, ar trebui să se îndrepte spre Quebec şi sud-estul Labradorului până la sfârşitul nopţii.

Pe acelaşi subiect

"Mă gândesc la toţi cei afectaţi de uraganul Fiona. Să ştiţi că suntem alături de voi", a scris premierul canadian Justin Trudeau pe Twitter, anunţând că autorităţile federale sunt pregătite "să ofere provinciilor resurse suplimentare".

Justin Trudeau şi-a anulat prezenţa la funeraliile lui Shinzo Abe

Şeful guvernului, care şi-a anulat participarea în Japonia la înmormântarea fostului premier japonez Shinzo Abe, a dat asigurări sâmbătă după-amiază în timpul unei conferinţe de presă "că urmăreşte situaţia îndeaproape”.

Fiona a trecut, vineri, în largul Bermudelor, după ce făcuse ravagii în Caraibe. Uraganul a provocat rafale de 160 km/h şi ploi abundente pe acest teritoriu britanic de aproximativ 64.000 de locuitori situat în mijlocul Oceanului Atlantic, dar fără a fi înregistrate victime sau pagube majore.

Fiona a provocat moartea a patru persoane în Puerto Rico, un teritoriu american, potrivit unui oficial citat de presa locală. Un deces a fost raportat în Guadelupa (Franţa) şi două în Republica Dominicană.

Ți-a plăcut acest articol?

uraganul fion victime canada copaci case distruse
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024