VIDEO. Momentul în care punctul de control pentru evacuarea civililor de la Irpin este bombardat. Forţele ruse au deschis focul asupra oamenilor
Un punct de control folosit pentru evacuarea civililor care încercau să părăsească districtul Irpin de la vest de Kiev a fost bombardat duminică. Trupele ruse au deschis focul asupra civililor, cel puțin 3 oameni fiind uciși, dintre care 2 copii, potrivit informațiilor publicate de agenţia Unian.
De Redactia Observator la 06.03.2022, 18:54La Irpin bombardamentele nu au ocolit civilii. Jurnalistul ucrainean Andriy Dubchak a reuşit să filmeze momentul în care punctul de control este lovit de artileria ruşilor.
ATENŢIE, IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL
"Armata rusă care înainta spre Kiev a tras duminică cu mortiere asupra unui pod distrus, folosit de civilii care fugeau de lupte pentru evacuare. Una dintre lovituri a lăsat patru membri ai unei familii întinşi pe trotuar - numai unul mai avea puls", povesteşte jurnalista Lynsey Addario de la faţa locului pentru New York Times.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 11 LIVE TEXT. Evacuarea civililor din Mariupol a fost oprită. Forțele ucrainene și...
- SUA: Există "relatări foarte credibile" privind atacuri deliberate ale Rusiei asupra civililor. Comisia Europeană...
- Macron şi Putin au vorbit două ore la telefon. Liderul rus, "gata să se întâlnească cu Ucraina într-o locaţie...
"Forțele ucrainene aruncaseră în aer podul cu câteva zile în urmă pentru a încetini înaintarea Rusiei. Doar câţiva soldați ucraineni se aflau duminică în zona imediată a podului, nu luptau, ci ajutau la transportul bagajelor și copiilor civililor. Forţele ocupante au început să tragă, în vreme ce oamenii au început să se ascundă, printre ei fiind mulți copii și bătrâni", mai spune sursa citată.
Război Rusia - Ucraina, ziua 11
Armata rusă încearcă să încercuiască principalele oraşe ale Ucrainei, Harkov şi capitala Kiev. În plus, ruşii vor să creeze un coridor pentru a se putea trece terestru din Crimeea în regiunile Lugansk şi Doneţk. Potrivit jurnaliştilor ucraineni, Naftali Bennett, premierul Israelului, ar fi ajuns sâmbătă seară la Moscova unde a discutat timp de 3 ore cu Vladimir Putin, preşedintele Rusiei. Naftali Bennett a discutat telefonic apoi cu Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, după care ar fi plecat în Germania pentru a vorbi cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.