Antena LIVE

Curs valutar

Viiturile au ruinat vacanțele din Grecia! În două zile, a plouat cât în trei luni

Viiturile au distrus şi vacanţele românilor din Grecia! Apa le-a luat pe sus maşinile, chiar din parcarea hotelului, şi le-a aruncat la zeci de metri. Scafandrii le caută acum în mare.

De la 28.06.2018, 19:21
WhatsApp
Vezi și:

Viiturile au distrus şi vacanţele românilor din Grecia! Apa le-a luat pe sus maşinile, chiar din parcarea hotelului, şi le-a aruncat la zeci de metri. Scafandrii le caută acum în mare. Ţara în care zeci de mii de români îşi fac concediul n-a mai văzut un astfel de potop de 35 de ani.

Cu o forţă incredibilă, puhoaiele au luat pe sus maşinile turiştilor. O familie de români a surprins imagini de coşmar, pe o plajă aflată la câţiva kilometri de Atena. Sperau să aibă o vacanţă reuşită, dar au rămas fără maşina pe care abia o cumpăraseră.

Odată cu ea, şi-au pierdut şi actele. Un coşmar pe care îl trăiesc şi alţi turişti din zonele aflate sub cod roşu sau portocaliu. 

Inundaţiile au afectat zone turistice din nordul, centrul şi sud-estul Greciei. În două zile, a plouat cât în trei luni. Cele mai afectate sunt oraşele Atena şi Salonic, dar şi insula Halkidiki, o zonă preferată de români. 

Ionuţ Săvulescu, turist român în Grecia: "A plouat neîncetat pentru 24-25 de ore. S-a agravat spre seară, la 2:00 noaptea. Suntem un grup de 14 turiști."

Prins în mijlocul ploilor torenţiale, un alt român a surprins imagini cu şoselele transformate în râuri. 

De peste 24 de ore, apa s-a revărsat pe străzi și a distrus tot ce a găsit în cale. Nici relieful nu ajută: de pe versanţi, se scurg şuvoaie, care aduc cu ele arbori, pietre şi noroi.

În lipsa unei canalizări puse la punct, viitura prinde tot mai multă forţă pe şosele şi coboară cu viteză până-n mare.

Şi totuşi, nu e încă stare de necesitate - condiţia esenţială pentru turiştii români care vor să-şi anuleze vacanţa şi să-şi recupereze banii. Maşinile nu şi le vor recupera - decât în cazul în care au o asigurare CASCO. 

Nicolae Demetriade, preşedinte ANAT: "Suntem preocupaţi de ce se întâmplă acolo, le-am transmis tuturor care au turişti să gestioneze situaţia."

Înainte să plecaţi la drum, verificaţi prognozele. Deocamdată, Grecia a ieşit de sub codul roşu de vreme extremă. Însă Ministerul român de Externe îi avertizează pe cei care au planuri de călătorie că pericolul nu a trecut.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern observator19 viituri grecia apa
Întrebarea zilei
Au apărut zborurile cu destinaţie necunoscută. Aţi testa o astfel de experienţă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și