Viscolul şi zăpezile paralizează, treptat, Europa. Ţara în care va ajunge "Coşmarul Alb"
Italia, sufocată de zăpezi. Viscolul şi ninsorile masive au blocat jumătate din Peninsulă: şcolile sunt închise, oamenii nu mai au cum să ajungă la serviciu şi mulţi se tem să nu rămână prizonieri în case, fără mâncare şi alimente. Călugării de la o mănăstire din Assisi au trecut peste neajunsuri: s-au bucurat de peisajul dumnezeiesc şi au făcut oameni de zăpadă şi îngeraşi.
De Redactia Observator la 24.01.2023, 20:56Ninge cu nemiluita de două zile în jumătate de Peninsulă: "Un adevărat dezastru". Ninsorile abundente au blocat drumuri importante din oraşe, oamenii nu mai au cum să ajungă la muncă, iar şcolile s-au închis. Mulţi se tem că vor rămâne blocaţi în case, fără medicamente şi alimente.
Italia, sub nămeţi
În sud, unde iernile sunt de obicei blânde, cu temperaturi în jur de 10 grade, frigul şi viscolul fac prăpăd. În Sicilia, rafalele de vânt ajung la până 120 de kilometri pe oră. Iar Sardinia, insula cu plaje de vis, a devenit Paradisul alb sub un strat de zăpadă de 30 de centimetri.
"Aceasta este maşina mea". Luciano trăieşte dintotdeauna în provincia Emilia-Romagna. N-a pomenit de când se ştie o iarnă ca asta: "Am crezut că văd asta doar pe munte, dar aici nu am mai văzut niciodată să fie aşa".
- Ciclonul care va lovi România aduce ninsori şi ger. Zonele cele mai afectate
- "Dragi frați și surori, a sosit sora zăpadă". Călugări surprinși jucându-se cu bulgări și distrându-se în...
- Fenomene meteo extreme în lume: Temperaturi de 45 de grade Celsius, inundaţii de proporţii, coduri de zăpadă şi...
Cei care au găsit puterea să se bucure de frumuseţea dumnezeiască a zăpezii sunt mai mulţi călugări din Assisi. Imaginile în care se bulgăresc, fac oameni de zăpadă şi îngeri de omăt au ajuns virale pe reţelele sociale.
Viscol şi îngheţ în Europa
Austriecii se luptă şi ei cu troienele. 10.000 de gospodării au rămas fără curent electric în Stiria şi Cartinia, iar şcolile din mai multe zone au fost închise până miercuri. În Slovenia, mai multe străzi din capitală au fost blocate de copacii căzuţi, iar traficul a devenit un calvar. Conform prognozei, coşmarul alb va ajunge şi în Croaţia de săptămâna viitoare.