Antena LIVE

Curs valutar

Vreme extremă în Statele Unite ale Americii. Opt oameni au murit

Jumătate din America este paralizată de prima furtună de zăpadă din sezon. Cel puţin opt oameni au murit până acum în accidentele provocate de vremea extremă, iar în New York este stare de urgenţă.

De la 04.12.2019, 11:21
WhatsApp
Vezi și:

Jumătate din America este paralizată de prima furtună de zăpadă din sezon. Cel puţin opt oameni au murit până acum în accidentele provocate de vremea extremă, iar în New York este stare de urgenţă. Pe marile aeroporturi de pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii, aproape 7.000 de zboruri au fost anulate sau au avut întârzieri din cauza ninsorilor abundente şi a rafalelor de vânt.

În Minnesota, Wisconsin şi în statele din nord-est, vacanţa de Ziua Recunoştinţei a fost de coşmar. A nins fără oprire, iar în multe localităţi troienele depăşesc jumătate de metru.

Doar în Connecticut s-au înregistrat aproape 2.000 de apeluri de urgenţă şi 300 de accidente în trafic. În statul New York, în schimb, e stare de urgenţă.

Însă de ieri dimineață, marţi, autoritățile din New York au impus măsuri speciale pt prima furtuna de zăpada din aceasta iarna. Aproape toate drumurile importante au fost tratate cu materiale de dezăpezire și s-a luat in calcul închiderea instituțiilor publice, a școlilor și grădinițelor, iar

Vremea rea a făcut opt victime peste Ocean. Un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce a pierdut controlul snowmobilului său şi a intrat într-un copac.

Problemele s-au ţinut lanţ şi pe marile aeroporturi de pe coasta de est. Aproape 7.000 de zboruri au fost anulate sau au avut întârzieri din cauza ninsorilor abundente şi a rafalelor de vânt.

Furtuna de zăpadă care s-a întins de la vest la est în statele unite a adus, pe lângă ninsori abundente, rafale puternice de vânt şi ploi torenţiale. Meteorologii anunţă că vremea rea va continua

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accidente iarna oameni morti statelor unite ale americii vreme
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025