Xi Jinping confirmă că a fost vaccinat împotriva Covid-19 într-un efort de a-i convinge pe chinezi că serurile sunt sigure
Vaccinurile chinezeşti împotriva COVID sunt sigure şi au fost administrate chiar şi unor lideri de rang înalt, precum preşedintele Xi Jinping, au anunţat sâmbătă autorităţile sanitare, în încercarea de a reasigura poporul chinez cu privire la calitatea acestora, notează Agerpres.
De Redactia Observator la 23.07.2022, 18:20La un an şi jumătate de la începerea campaniei de vaccinare în ţară, aceasta este prima dată când China a făcut public statutul de vaccinare al liderilor regimului comunist. Gigantul asiatic înregistrează în prezent doar câteva sute de noi cazuri pozitive pe zi, iar autorităţile întâmpină mari dificultăţi în a-i convinge pe unii chinezi să se vaccineze, în special pe cei în vârstă.
Nu există un sentiment de urgenţă în ceea ce priveşte situaţia sanitară şi mulţi oameni sunt suspicioşi în ceea ce priveşte calitatea vaccinurilor chinezeşti, în urma mai multor scandaluri din ultimul deceniu.
Autoritățile fac eforturi eforturi de imagine pentru a susține vaccinarea
''Toţi liderii actuali ai Partidului Comunist şi ai statului au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 şi toţi au fost vaccinaţi cu vaccinuri produse în China", a anunţat sâmbătă Zeng Yixin, vice-ministrul sănătăţii.
În această categorie intră, evident, preşedintele Xi Jinping sau premierul Li Keqiang, scrie AFP. ''Acest lucru arată că liderii noştri iau foarte în serios prevenirea şi controlul COVID-19 şi au mare încredere în vaccinurile ani-COVID chinezeşti", a declarat Zeng în cadrul unei conferinţe de presă.
Cele mai utilizate vaccinuri chinezeşti sunt cele ale laboratorului privat Sinovac şi ale gigantului farmaceutic de stat Sinopharm. China nu a autorizat încă utilizarea de vaccinuri străine împotriva COVID-19 pe teritoriul său.
Autorităţile fac eforturi pentru a îndepărta temerile care, în opinia lor, au fost alimentate de unele dintre informaţiile care au circulat pe internet.
''Vaccinurile anti-COVID-19 nu provoacă leucemie, diabet sau tumori'', a declarat sâmbătă în faţa presei Wang Fusheng, director al departamentului de boli infecţioase de la Spitalul militar 301 din Beijing.
China continuă să aplice o politică de sănătate strictă, în numele protecţiei persoanelor în vârstă, dintre care puţine sunt vaccinate. În rândul persoanelor de peste 60 de ani, în timp ce 89,6% au primit cel puţin o doză, doar 67,3% au primit trei doze, o rată care scade la 38,4% în rândul celor de peste 80 de ani, a declarat sâmbătă Zeng.
Pe lângă reducerea drastică a călătoriilor aeriene internaţionale începând din 2020, China îi plasează pe cei depistaţi pozitiv în carantină obligatorie şi decretează izolări localizate de îndată ce apar câteva cazuri.