Observator » Ştiri externe » Xi Jinping l-a reabilitat pe Jack Ma, fondatorul Alibaba, pe fondul tensiunilor cu SUA. Liderul de la Beijing se înconjoară de moguli tehnologici

Xi Jinping l-a reabilitat pe Jack Ma, fondatorul Alibaba, pe fondul tensiunilor cu SUA. Liderul de la Beijing se înconjoară de moguli tehnologici

Xi Jinping calcă pe urmele lui Trump şi se înconjoară de moguli tehnologici. L-a graţiat pe Jack Ma, fondatorul Alibaba Xi Jinping calcă pe urmele lui Trump şi se înconjoară de moguli tehnologici. L-a graţiat pe Jack Ma, fondatorul Alibaba - Profimedia Images
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 18.02.2025, 07:31 | Modificat la 18.02.2025, 07:38

Preşedintele Chinei calcă pe urmele lui Donald Trump. Xi Jinping a decis să se înconjoare, din nou, de mogulii tehnologici.

Liderul din Beijing a promis spijin neclintit firmelor acestora, cu accent pe asistenţa financiară, reducerea impozitelor şi concurenţa loială. Analiştii interpretează această mişcare ca pe o strategie de stabilizare a economiei Chinei, care se confruntă cu o presiune ridicată şi cu foarte multe incertitudini.

Ultima întâlnire a lui Xi Jinping cu mogulii tehnologici a avut loc în urmă cu şapte ani, pe fondul războiului comercial dintre China şi Statele Unite. De această dată, concurenţa s-a extins către tehnologii avansate, precum inteligenţa artificială şi semiconductorii.

Xi Jinping este atât de decis să nu lase Beijingul depăşit de Washington încât l-a iertat pe Jack Ma, proprietarul Alibaba. Relaţiile cu acesta se răciseră după ce, în urmă cu cinci ani, Ma a avut curajul să critice reglementările financiare ale Chinei. Jack Ma a revenit în atenţie după asocierea Alibaba cu Apple, pentru a introduce servicii de inteligenţă artificială pentru utilizatori chinezi de iPhone.

Articolul continuă după reclamă