Ziua Armistițiului. 70 de lideri au marcat 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial
La ora 11 fix, şefi de stat şi de guvern, lideri ai instituţiilor internaţionale şi membri ai familiilor regale europene au înaintat umăr la umăr spre mormântul Soldatului Necunoscut. O dovadă rară de unitate în memoria celor 18 milioane de victime ale războiului.
De Redactia Observator la 12.11.2018, 00:43La ora 11 fix, şefi de stat şi de guvern, lideri ai instituţiilor internaţionale şi membri ai familiilor regale europene au înaintat umăr la umăr spre mormântul Soldatului Necunoscut. O dovadă rară de unitate în memoria celor 18 milioane de victime ale războiului.
În ciuda uriaşului dispozitiv de securitate, trei militante FEMEN au reuşit să evite poliţiştii şi au sărit în faţa coloanei preşedintelui american.
Din motive de siguranţă, Donald Trump şi Vladimir Putin nu au ajuns la ceremonii cu autocarul, alături de ceilalţi lideri, ci cu propriile maşini. Restul, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis, au fost primiţi de dimineaţă la Elysee, apoi au plecat, împreună, spre Arcul de Triumf.
Două ore au durat festivităţile care s-au desfăşurat pe o ploaie torenţială. Într-un gest simbolic, Emmanuel Macron a reaprins flacăra de la mormântul soldatului necunoscut.
Manifestaţii, expoziţii, concerte şi alte ceremonii au avut loc în întreaga lume.
Sâmbătă, Emmanuel Macron şi Angela Merkel au dezvelit o placă comemorativă exact în locul unde, în 1918, a fost semnat armistiţiul.
Pe seară, liderul de la Elysee şi-a primit oaspeţii la Muzeul Orsay, la o cină festivă.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a venit însoţit de prima doamnă, care a ales o ţinută din catifea bleumarin, în acord cromatic chiar cu Brigitte Macron. Marea absentă de la cină a fost Melania Trump.