Antena LIVE

Curs valutar

Portul Hamburg a aniversat 824 de ani de la infiintare

Portul german Hamburg si-a sarbatorit, ca in fiecare an, ziua de nastere printr-o grandioasa parada navala la care au luat parte peste 300 de vase de toate felurile. Invitatul de onoare a fost cel mai nou distrugator al marinei regale britanice.

De la 11.05.2013, 11:27
WhatsApp
Vezi și:

Vapoare traditionale cu aburi, maiestuoase veliere cu mai multe catarge si nave de lupta de ultima generatie s-au adunat la Hamburg pentru festivalul anual al portului. Multimi de spectatori entuziasti au urmarit, de pe malurile Elbei, una dintre cele mai ample parade navale organizate, an de an, in lume.

Vedeta din acest an a fost distrugatorul Defender, cea mai noua nava a Marinei Regale Britanice. Echipajul aliniat pe punte a prezentat onorul in timp ce imnul Marii Britanii rasuna din difuzoare. Distrugatorul, intrat in serviciu cu doar cateva luni in urma, are ca misiune principala apararea antiaeriana a flotei, cu un sistem sofisticat de radare si rachete.

La fel de admirate, sau poate chiar mai mult, au fost si marile corabii cu panze care nu mai servesc, astazi, decat ca nave-scoala sau, eventual, decoruri de film.

Portul Hamburg sarbatoreste, luna acesta, 824 de ani de la actul sau de nastere: un document prin care imparatul Frederic Barbarossa i-a acordat scutirea de taxe vamale. Festivalul dureaza patru zile, iar organizatorii se asteapta sa inregistreze un milion si jumatate de vizitatori: de la iubitori pasionati ai marii pana la simpli amatori de distractie si de bere.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

extern hamburg port parada nava vapor germania
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025