Ziua Victoriei în Europa. Ceremonie emoționantă în Franța, pe Champs-Elysees, la 77 de ani de la eliberarea continentului
Parisul a sărbătorit 77 de ani de la victoria Aliaţilor împotriva Germaniei naziste. Emmanuel Macron, din nou preşedinte al Franţei, a participat la ceremonia emoţionantă. A fost prima defilare la care a avut acces şi publicul larg, după doi ani de restricţii din cauza pandemiei.
De Alexandra Paraschiv la 08.05.2022, 23:45La o zi după reînvestirea în funcţia de preşedinte al statului, Emmanuel Macron a participat la ceremonia de aniversare a încheierii războiului. "La Marseillaise" a prins ecou odată cu sosirea liderului pe Champs-Élysées. Maşina prezidenţială a fost escortată de membrii Gărzii Republicane. Primul popas a fost la statuia generalului de Gaulle, eroul eliberării Franţei de sub Germania nazistă şi fost preşedinte al naţiunii. Aici, liderul francez a depus o coroană de flori.
Emmanuel Macron a mers apoi la Mormântul Soldatului Necunoscut de sub Arcul de Triumf, unde a reaprins Flacăra Eternă şi a ţinut un moment de reculegere. Înainte de plecare, Macron a semnat cartea de oaspeţi de sub Arcul de Triumf şi a salutat autorităţile politice şi militare. De la ceremonie nu au lipsit nici veteranii, simbolul luptelor crâncene din Al Doilea Război Mondial.
Volodimir Zelenski, mesaj puternic de Ziua Victoriei în Europa
Ceremoniile de aniversare nu au avut loc şi în alte state europene, din solidaritate pentru ucraineni.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 74 LIVE TEXT. Batalionul Azov, captiv în oțelăria Azovstal, refuză să se predea....
- 9 Mai - ziua în care Putin ar putea arăta lumii cât de puternică este Rusia. Cel mai negru scenariu pentru Ucraina
- Zelenski: Iarna din Ucraina, adusă de armata lui Putin, va fi înlocuită de vise în albastru şi galben. Mesaj...
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: În fiecare an, pe 8 mai, împreună cu întreaga civilizaţie a lumii, onorăm oamenii care au apărat planeta de nazism în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Anul acesta spunem "Să nu se mai întâmple niciodată" diferit.
Tot astăzi, preşedintele Zelenski a participat, prin videoconferinţă, la reuniunea statelor celor mai industrializate, unde a explicat liderilor lumii care este situaţia din Ucraina.