Simulare Bacalaureat 2022. Greşeală observată de elevi la proba de chimie organică
Mai mulţi elevi de la Colegiului National Gheorghe Şincai, din Bucuresti au observat că la proba de chimie organică una dintre problemele propuse era formulată greşit, lucru care i-a împiedicat să rezolve respectiva problemă.
De Redactia Observator la 30.03.2022, 19:45Elevii spun că au semnalat problema directorului colegiului, dar că acesta nu a luat vreo măsură. În schimb, şi-a sfătuit elevii să continue examenul.
Via Fii Observator: În timpul simulării, atât eu cât şi mai multi colegi, am semnalat domnului director al colegiului, faptul ca una dintre problemele propuse era formulata gresit, neputând astfel fi rezolvată. Domnul director nu a înaintat problema, ne-a sfătuit să continuăm examenul, menţionând faptul că, ulterior, este posibil să se emită un comunicat oficial în legătura cu eroarea în cauză.
Elevii susţin că baremul a venit cu eroarea modificată.
Via Fii Observator: La orele 15:00, atunci când s-a publicat oficial subiectul şi baremul de corectare pe site-ul Ministerului Educaţiei, am observat că problema era modificată, astfel încât să poată fi rezolvată. De asemenea, comunicând şi cu elevii altor licee, atât din Capitală cât şi din ţară, mi s-a confirmat faptul că problema nu a fost doar în cadrul Colegiului Şincai.
Şi astfel, elevii se tem să nu se întâmple la fel şi la examenul de Bacalaureat.
Via Fii Observator: Unde s-a produs eroarea? De ce? Ne putem aştepta la o asemenea eroare şi în cadrul examenului de Bacalaureat? Cum putem remedia problema întrucât reprezintă un impediment în notarea elevilor? Am înaintat problema şi Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucuresti precum şi Ministerului Educaţiei, încă nu am primit niciun răspuns şi nu cred că voi primi, având în vedere modul în care deja a fost ,,băgată sub preş" situaţia, prin simplul fapt că subiectul publicat oficial a fost schimbat.
Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a (seral/frecvenţă redusă) de liceu au susţinut, săptămâna aceasta, simularea examenului de Bacalaureat 2022.
Elevii care obțin rezultate bune la simulări și își doresc ca notele să fie trecute în catalog pot cere acest lucru profesorilor în scris, prin intermediul unei cereri.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.