Babuinul care mănâncă spaghete, la un restaurant din Africa de Sud, senzaţia internetului (Video)
Un restaurant de lux din Africa de Sud s-a trezit cu un client neaşteptat: un babuin venit dintr-o pădure din apropiere.
De Redactia Observator la 07.09.2019, 08:52Un restaurant de lux din Africa de Sud s-a trezit cu un client neaşteptat: un babuin venit dintr-o pădure din apropiere.
Animalul a gonit doi clienţi, fără să devină însă violent, apoi s-a aşezat la masă în locul lor şi le-a mâncat, liniştit, porţiile de spaghete.
La început, ceilalţi oaspeţi ai localului au rămas cu gura căscată de uimire, dar mai apoi şi-au văzut de mâncarea lor.
Babuinul nu i-a deranjat în niciun fel, nu a stricat nimic, iar după ce a terminat masa a plecat liniştit acasă.
E drept, fără a plăti consumaţia.
Restaurantul, aflat într-o vie renumită, a cheltuit 55.000 de euro pentru un gard de protecţie împotriva animalelor dar, iată, nu toate pot fi oprite.