Antena LIVE

Curs valutar

"Buchetul de trandafiri" din adâncurile Pacificului de Sud. Recif de corali uriaş, descoperit la 30 de metri sub ape

Oamenii de ştiinţă au descoperit un recif de corali gigant în formă de trandafir şi în stare bună la mai mult de 30 de metri adâncime în largul Tahiti, o descoperire importantă în condiţiile în care recifurile de corali suferă din cauza schimbărilor climatice.

De la 20.01.2022, 10:48
WhatsApp
Facebook Alexis Rosenfeld Photographe

„Este vorba de unul dintre cele mai mari recifuri de corali din lume care se află la mai mult de 30 de metri adâncime”, se arată într-un comunicat UNESCO care susţine această misiune ştiinţifică. „Starea impecabilă a coralilor în formă de trandafir iar întinderea zonei pe care o acoperă face din aceasta o descoperire foarte neobişnuită", subliniază UNESCO. 

Corali gigantici, cu diametru de 2 metri

Reciful se întinde pe trei kilometri lungime şi are 30 - 65 de metri lăţime şi 35 - 70 de metri adâncime. Unii corali măsoară doi metri în diametru, relatează news.ro. „Este o zonă puţin explorată. Ceea ce cunoaştem bine sunt zonele cuprinse între zero şi 30 de metri”, a explicat pentru AFP Laetitia Hedouin, biolog marin şi specialist în corali, de la Centrul francez de cercetări CNRS şi CRIOBE. „Aceşti corali nu prezintă semne de stres, nici de boală”, a continuat ea, în condiţiile în care cei aflaţi mai aproape de suprafaţă în Polinezia Franceză au cunoscut un episod de albire în 2019. Şi stelele de mare pot distruge coralii devorându-i. 

Descoperirea recifului de corali din Tahiti

Pe acelaşi subiect

Expediţia de scufundări a avut loc în noiembrie 2021, datorită echipamentelor specifice de scufundări folosite pentru a coborî atât de mult. „Echipa a efectuat plonjări care au totalizat în jur de 200 de ore pentru a studia reciful şi a putut fi martoră la depunerea icrelor în coral”, precizează UNESCO. În zonă au fost amplasaţi senzori de temperatură. „Suntem la începutul unui program de supraveghere la care sperăm pe termen lung”, pentru a înţelege mai bine de ce acest recif coralian nu a suferit vizibil de schimbările climatice şi care este dinamica populaţiei sale. 

Această descoperire pune de asemenea „problema luării în considerare a acestor zone adânci în dezvoltarea ariilor marine protejate”, subliniază Laetitia Hedouin. Cunoaşterea oceanelor este încă limitată, „cu doar 20% din fondurile marine ale planetei (...) cartografiate”, subliniază UNESCO.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

corali ocean schimbari climatice
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024