Unesco vrea să pună Marea Barieră de Corali în premieră pe lista patrimoniului aflat în pericol. Guvernul australian s-a arătat șocat
UNESCO a recomandat ca Marea Barieră de Corali, cel mai mare sistem de corali din lume, să fie pusă pe lista patrimoniului mondial aflată în pericol. Guvernul australian s-a arătat șocat de propunere și a anunțat că o va contesta.
Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) anunţă că cel mai mare sistem de recif de corali din lume ar trebui să fie inclus pe o listă de situri care sunt „în pericol”, relatează The Guardian.
Recomandarea a stârnit o explozie de reacţii din partea guvernului australian, ministrul mediului spunând că s-a alăturat deja ministrului afacerilor externe, într-un apel adresat directorului general al Unesco, Audrey Azoulay. Dacă comitetul ar urma recomandarea, experții au spus că ar fi prima dată când un sit al patrimoniului natural este trecut pe lista „în pericol”, în principal din cauza impactului crizei climatice.
Încălzirea globală cauzată de arderea combustibililor fosili a condus la creșterea temperaturilor oceanului, ducând la trei evenimente de albire în masă a recifului de 2.300 km de la ultima dată de când a fost evaluată de comitet în 2015. Ministrul mediului a declarat că guvernul se va „opune cu tărie” recomandării. Listarea ca fiind „în pericol” este de obicei recomandată după efecte cauzate de poluare, braconaj și urbanizarea necontrolate.
Ce ascunde disputa dintre UNESCO şi guvernul australian
- Modernizarea satului Viscri, contestată: "Nu ne dorim creşterea nivelului de confort, prin pierderea farmecului pe...
- Morile de apă de la Rudăria, unice în Europa de Est, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO
- Schimbări pentru turişti. Veneția interzice navelor de croazieră să mai intre în centrul istoric
UNESCO îndeamnă Australia să „intensifice acţiunile” privind încălzirea globală, iar guvernul australian a spus că se opune „cu fermitate” recomandării. Disputa dintre UNESCO şi guvernul australian legat de statutul sistemului de recif este veche. Marea Barieră de Corali a primit clasificare de Patrimoniu Mondial în 1981. UNESCO a dezbătut dacă să fie mutată pe lista siturilor „în pericol” în 2017. Ministrul australian al Mediului, Sussan Ley, a declarat că guvernul a fost „uimit” de cel mai recent anunţ, numindu-l „un salt înapoi în asigurările date de oficialii ONU” că acest pas nu va fi făcut.
Creşterea temperaturii apei mării ca rezultat al încălzirii globale provocate de arderea de combustibili fosili reprezintă principalul motiv pentru care reciful a fost grav deteriorat. În ultimii cinci au au fost remarcate câteva fenomene de „înălbire”.
Un raport al UNESCO arată că, în ciuda eforturilor făcute de guvernul australian, nu au fost îndeplinite obiectivele principale pentru îmbunătăţirea calităţii apei. Dacă este respectată recomandarea, va fi pentru prima dată când un sit natural de Patrimoniu Mondial ar fi inclus pe lista celor „în pericol” în mare parte din cauza impactului schimbării climei.
Listarea unui sit ca „în pericol” poate ajuta la abordarea ameninţărilor prin, de exemplu, deblocarea accesului la fonduri ori publicitate. Dar recomandarea ar putea afecta importanta destinaţie turistică ce creează mii de locuri de muncă în Australia.
China deţine, în prezent, preşedinţia UNESCO şi există speculaţii că tensiunile vechi dintre cele două ţări pot influenţa acestă decizie. Însă grupurile activiste pentru mediu au respins orice astfel de sugestie, că recomandarea ar fi una determinată politic, şi au subliniat că guvernul australian nu a luat suficiente mpsuri pentru a proteja „cel mai mare bun natural al nostru”, după cum a spus Richard Leck, şeful Oceans for the World Wide Fund for Nature-Australia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰