Cadourile de Crăciun cu design vintage au mare succes
Cel mai frumos cadou de Crăciun îl reprezintă, pentru mulţi, ceva ce conţine tehnologie de ultimă generaţie, dar cu design vintage.
De Redactia Observator la 08.12.2017, 18:09- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Cel mai frumos cadou de Crăciun îl reprezintă, pentru mulţi, ceva ce conţine tehnologie de ultimă generaţie! Anul acesta, însă, această tehnologie este mascată sub un design vintage. Astfel, să nu vă miraţi dacă veţi găsi în magazine tot felul de pick-up-uri şi tonomate. Arată ca pe vremuri, dar sunetul este incomparabil cu cel scos de vechile aparate.
Românul cheltuieşte mulţi bani în luna cadourilor. Însă a început să se orienteze spre obiecte reinterpretate. Cum ar fi pick-up-ul de ultimă generaţie.
Un alt cadou inedit ar fi tonomatul. Calitatea sunetului nu mai are nimic în comun cu aparatele de altădată, însă şi preţul este pe măsură.
Preţurile pentru aceste aparate audio oscilează. Preţul unui tonomat poate porni de la 200 de lei şi poate depăşi 2.000 de lei, în timp ce preţul unui pick-up porneşte de la 150 de lei şi poate ajunge până la ordinul miilor de lei.
Numai anul acesta, românii au cumpărat aparate audio-video în valoare de peste 200.000 de milioane de euro, faţă de 120.000 de milioane de euro în 2016.