Calvarul unui tânăr care a intrat accidental și a rămas captiv într-un reality show cu trupe de băieți din China: E cel mai nefericit sclav plătit
Calvarul unui rus care a intrat accidental într-o emisiune de tip reality show cu trupe de băieți din China, și a ajuns la finală, deși le-a cerut fanilor să-l voteze afară din concurs, s-a încheiat în cele din urmă după aproape trei luni.
De Redactia Observator la 27.04.2021, 17:39- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Vladislav Ivanov, un tânăr de 27 de ani din Vladivostok, a fost eliminat sâmbătă din show-ul Produce Camp 2021, relatează The Guardian. Telespectatorii chinezi i-au ignorat până acum solicitările de a fi eliminat prin vot și l-au susținut până în finală. Ivanov, care vorbește mandarina, s-a alăturat show-ului ca traducător chinez. Dar pentru că arată bine producătorii l-au invitat să se înscrie în competiție. „Au întrebat dacă aș vrea să încerc o viață nouă”, a spus Ivanov în timpul consursului.
A început să regrete decizia aproape imediat, dar nu putea să plece fără a-și încălca contractul. Lipsa lui de entuziasm era evidentă în timp ce dansa și cânta, în comparație cu restul concurenților. „Să devin membru al unei trupe de băieți nu este visul meu, deoarece nu pot să cânt și să dansez”, a spus Ivanov în cadrul emisiunii. „Sper că juriul nu mă va susține. În timp ce ceilalți vor să ia note mari, eu vreau să fiu liber.”
Cântând sub numele de scenă Lelush, el a îndemnat publicul să-l elimine, spunând că nu vrea să se numere printre cei 11 câștigători ai emisiunii, care sunt obligați contractual să formeze o trupă de băieți. „Nu mă iubiți, nu veți obține nimic”, a spus el într-un episod. Însă telespectatorii au fost atrași de imaginea de anti erou și l-au ținut 3 luni în concurs.
Show-urile de acest tip, originare din Coreea de Sud, unde sute de tineri sunt obligați să treacă prin antrenamente riguroase și sunt supuși votului publicului, au devenit foarte populare în China. În Produce Camp, concurenții au fost închiși în dormitoare pe o insulă din provincia Hainan și li s-a confiscat telefoanele pentru cea mai mare parte a sezonului. Cine încalcă contractul și vrea sa să plece din show, trebuie să plătească o amendă grea. Criticii pun oricum la îndoială transparența votului la astfel de emisiuni.
Fanii, unii serioși și unii ironici, l-au numit pe Ivanov „cel mai nefericit sclav plătit” și l-au sărbătorit ca pe un exemplu excelent al „culturii Sang”, un concept popular printre milenialii chinezi, care se referă la o atitudine de înfrângere față de viața de zi cu zi. În episodul final al emisiunii, rusul nu a reușit să câștige suficiente voturi pentru a se alătura trupei. „În cele din urmă am scăpat de muncă”, a scris Ivanov ușurat pe contul său de Weibo.