Antena LIVE

Curs valutar

Cum se face coliva. Prepară rețeta tradițională

Cum se face coliva: alimentul funerar se prepară pe durata a două zile, pentru a obține gustul din rețeta tradițională și pentru a respecta regulile religioase.

De la 19.01.2018, 11:51
WhatsApp
Galerie (2)
Coliva, conform rețetei tradiționale, are ca ingredient principal arpacașul Nicu Buculei

Cum se face coliva: alimentul funerar se prepară pe durata a două zile, pentru a obține gustul din rețeta tradițională, dar și pentru a respecta regulile religioase.

Coliva e un aliment-simbol al învierii în tradiția creștină, care se prepară la înmormântări și în zilele de pomenire a morților, la parastas. Rețeta de coliva se face și, de asemenea, se ornează în funcție de tradițiile unor zone sau ale unor țări sau chiar în funcție de propriul gust.

Ingrediente pentru colivă

Ingrediente pentru ornat coliva:

Cum se face coliva

Conform tradiției, este recomandabil ca prepararea colivei să înceapă în ajunul sărbătorii, când este fiartă și să fie terminată și ornată chiar a doua zi dimineață, înainte de a fi dusă la biserică.

1. Fierberea colivei

Grâul este curățat și spălat în 9 ape călduțe: numărul trebuie respectat, pentru că cele 9 ape reprezintă cele 9 cete îngerești, cele 9 trepte cerești și cele 9 trepte ale mântuirii.

După ce este ales, grâul este pus într-o oală, peste care se toarnă cei 1,5 litri de apă rece. Rețeta tradițională de colivă spune că este indicat să se folosească o oală de tuci, care este pusă la foc pe o tablă (sau pe o cărămidă subțire, în cazul sobelor), ca să nu se lipească.

Oala este lăsată la foc mic, iar grâul este fiert până când apa este absorbită. În timpul fierberii, grâul nu se amestecă, ci doar se agită și se mișcă oala spre stânga sau dreapta, pentru ca boabele să nu se lipească de fund.

Când nu se mai vede apa la suprafață, se încearcă bobul de grâu. Dacă nu e suficient de bine fiert, se mai adaugă puțină apă caldă. Atunci când bobul e înflorit este semn că grâul a fiert.

Când apa a scăzut, se adaugă zahărul și sarea, iar atunci se amestecă bine. Coliva mai este lăsată pe foc foarte mic încă 5-10 minute, până când apa a fost complet absorbită.

Odată stins focul, oala este acoperită cu un capac sau cu un prosop umed ori cu o folie de plastic alimentară. Coliva e lăsată astfel la răcit până a doua zi.

2. Prepararea compoziției colivei

Dimineață, fiertura ar trebui să fie consistentă. Dacă este prea moale, se adaugă câteva linguri de pesmet din biscuiți, ca să absoarbă umezeala, până când coliva e bine legată.

Se adaugă miezul de nucă măcinat, coaja rasă de portocală, coaja rasă de lămâie, esența de rom, scorțișoara și se frământă întregul conținut până se albește și devine cremos, dar omogen. La final se gustă și, dacă nu e îndeajuns de dulce, se mai poate adăuga miere.

Cum se ornează coliva

Coliva este pusă pe un platou pentru a fi ornată. Pentru a obține forma dorită (rotundă, ovală) se poate folosi un șablon în care este turnat conținutul, pentru a evita imperfecțiunile de pe margini. Șablonul e îndepărtat odată ce a fost umplut cu colivă.

Biscuiții populari sunt măcinați și amestecați cu miezul de nucă, iar cu mixul obținut este acoperită integral coliva. Mixul de nucă și biscuiți este apoi bine nivelat și netezit cu o lingură, pentru a fi uniform.

Apoi se cerne peste colivă un strat de zahăr pudră, care, de asemenea, este netezit. În centru, cu ajutorul unui șablon de carton, se face forma unei cruci, folosind ingrediente după gust: cacao, scorțișoară, bomboane, bucăți de ciocolată, etc. Miezul de nucă și alte bomboane pot folosi la ornament.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

coliva reteta
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025