Crăciunul, sărbătorit cu fast în cafeneaua pisicilor din Washington
Spiritul Crăciunului a ajuns şi într-o cafenea din Washington plină cu pisici orfane! Micile feline au primit acolo haine de lână care le-au reamintit cât sunt de iubite. Cafeneaua din centrul metropolei este de fapt un adăpost pentru pisicile abandonate pe care clienţii sunt invitaţi să le adopte.
De Redactia Observator la 25.12.2019, 17:50Spiritul Crăciunului a ajuns şi într-o cafenea din Washington plină cu pisici orfane! Micile feline au primit acolo haine de lână care le-au reamintit cât sunt de iubite. Cafeneaua din centrul metropolei este de fapt un adăpost pentru pisicile abandonate pe care clienţii sunt invitaţi să le adopte.
Îmbrăcate în haine festive, croite din lână, zeci de pisici orfane au petrecut Ajunul Crăciunului în compania mai multor oameni care nu au ezitat să se joace cu ele. S-a întâmplat într-o cafenea din Washington DC, care este de fapt un adăpost pentru pisici. Fiecare client este îndemnat prin urmare să facă o adopţie.
Ashley Campion, manager cafenea: Am vrut doar să creăm o atmosferă de Crăciun mai frumoasă la cafeneaua "Crumbs and Whiskers" şi să le oferim pisoilor puţin din spiritul sărbătorilor de iarnă
Deschis din luna martie, localul a dat până acum peste 250 de feline spre adopţie. Un adevărat record în opinia angajaţilor. Cu toate acestea, mulţi dintre cei care trec pragul cafenelei vor doar să se joace cu pisicile. Mai ales că acestea îi ajută să se calmeze, după o zi tensionată în metropola americană.
Pentru copii, în schimb, vizita la cafeneaua pisicilor este cadoul perfect de sărbători. Chiar dacă nu pleacă cu una dintre feline acasă.
Cei care doresc să viziteze cafeneaua pisicilor trebuie mai întâi să facă o rezervare online, în care să precizeze cât timp vor să petreacă în compania felinelor blănoase.