Povestea preotului cu salopetă de muncitor. Când nu e la biserică, părintele Emil face mobilă în mica sa fabrică şi ajută sătenii cu locuri de muncă

Un preot din Tulcea a deschis o mică fabrică de mobilă, iar comenzile au început sa curgă chiar și din județele apropiate. Muncește cot la cot cu angajații săi pentru care locul de muncă înseamnă șansa la o viață decentă. Deși cochetase din facultate cu meseria de tâmplar, totul s-a concretizat după o vizită în Germania unde a văzut cum oamenii simpli au afaceri de familie profitabile.  

• Corespondenţă Observator din SUA. Taxele vamale de 10% au început să fie colectate. Cum se simte peste Ocean cutremurul financiar

Când nu slujeşte în biserica din Ostrov, pe părintele Emil îl găsim în fabrica sa de mobilă de la marginea satului. În salopetă de muncitor, cu mănuși de protecție, se mișcă prin hala cu aparatele de tăiat și finisat, dă indicaţii sau preia comenzi. Face asta de mai bine de doi ani. Ideea i-a venit după ce a vizitat o familie de enoriaşi din sat, care lucrează acum în Germania. 

Preotul le-a oferit locuri de muncă enoriaşilor care nu aveau unde să lucreze

Ideea i-a venit după ce a vizitat o familie de enoriaşi din sat, care lucrează acum în Germania. 

Emil Ionescu, preot: Acolo am trăit într-o comună care avea cum avem şi noi aici şoseaua asta de centură înţesată de mici ateliere. Această idee mi-a venit atunci pentru că şi noi românii am putea să facem mai mult.   

Comuna Ostrov are mai puţin de 2.000 de locuitori, iar oamenii care îşi doresc să lucreze nu au foarte multe opţiuni. Astfel că localnicii care îl ajută în biserică au devenit şi angajați de bază în fabrică. 

Petru Chirilă, angajat: Înseamnă enorm, am şi eu o familie de întreţinut. Gândiţi-vă că suntem într-un sat departe de oraş unde nu sunt prea multe posibilităţi de a munci.

Constantin Coman, angajat: Era greu, am lucrat în Insula Mare a Brăilei vreo 10 ani şi după aceea mi s-a desfiinţat locul de muncă şi nu am mai avut unde să lucrez 

Emil Ionescu, preot: Înainte de a fi angajat aici la firmă, el a fost şi este paraclisier, omul care stă în altar cu preotul, îi dă cădelniţa, aprinde lumânarea.

Când lemnul șlefuit ajunge in forma finală este îmbrăcat cu stofa făcută tot în minifabrica din Ostrov. 

Patriţa Pavel, angajată: Coasem husele de la canapele, le îmbrăcăm, le tapiţăm.

În fiecare vară, părintele Emil organizează excursii la mare pentru copiii fără posibilităţi

Deşi îi place munca în atelier, spune că preoţia este mai importantă. De 23 de ani îmbracă haina sfântă și este iubit de oamenii din comunitatea pe care a construit-o in jurul lui. 

Bătrână din sat: Părintele m-a dus şi la Bucureşti şi m-a operat de două ori cu un picior. A venit cu mâncare la mine acolo la spital. A venit şi întreba şi doctorii.

Emil Ionescu, preot: Eu sunt preot, respect preoţia şi mă simt în orice moment al vieţii mele o slugă a lui Dumnezeu.

Petru Chirilă, angajat: E 4 în 1, e şi prieten, este şi coleg, e şi şef şi nu în ultimul rând duhovnic. 

Părintele Emil are trei copii, cea mai mică fiind fetița de patru ani. Însă în sufletul lui mare are loc și pentru copiii mai puțini norocoși din sat pe care îi duce în excursii vara la mare de fiecare dată când are ocazia.