Pui de pavian născut la Grădina Zoologică din Hunedoara
Un pui drăgălaş de pavian cu mantie este vedeta Grădinii Zoologice din Hunedoara. Puiul, care are acum 3 săptămâni, este rodul unei poveşti de dragoste cum rar se întâlneşte la specia lui, aşa că angajaţii Grădinii Zoologice sunt extrem de fericiţi şi abia aşteaptă să-l prezinte şi vizitatorilor care, din cauza vremii urâte, s-au cam lăsat aşteptaţi.
De Redactia Observator la 15.05.2019, 21:41Un pui drăgălaş de pavian cu mantie este vedeta Grădinii Zoologice din Hunedoara. Puiul, care are acum 3 săptămâni, este rodul unei poveşti de dragoste cum rar se întâlneşte la specia lui, aşa că angajaţii Grădinii Zoologice sunt extrem de fericiţi şi abia aşteaptă să-l prezinte şi vizitatorilor care, din cauza vremii urâte, s-au cam lăsat aşteptaţi.
Puiul de pavian cu mantie nu are încă un nume. Angajaţii Grădinii Zoologice au câteva variante cum ar fi Ina Babuina sau Ana Paviana, dar încă mai aşteaptă sugestii pentru a lua o decizie.
Noul membru al Grădinii Zoologice se bucură de toată atenţia îngrijitorilor, dar şi a păriniţilor- tatăl, Gusti şi mama Maia.
Puiul de pavian cu mantie este primul născut în captivitate la Grădina Zoologică din Hunedoara.