Antena LIVE

Curs valutar

Târgurile de Crăciun din întreaga ţară sunt aproape gata

A rămas mai puţin de o lună până la sărbătorile de iarnă, însă magia Crăciunului s-a instalat deja în marile oraşe. Aroma vinului fiert şi parfumul bunătăţilor de sezon îi poartă pe vizitatori pe un tărâm de basm, unde se pot bucura de un adevărat festin al simţurilor.

De la 27.11.2019, 21:59
WhatsApp
Vezi și:

A rămas mai puţin de o lună până la sărbătorile de iarnă, însă magia Crăciunului s-a instalat deja în marile oraşe. Aroma vinului fiert şi parfumul bunătăţilor de sezon îi poartă pe vizitatori pe un tărâm de basm, unde se pot bucura de un adevărat festin al simţurilor. Pot gusta bucate tradiţionale şi, la final, cumpără şi cadouri pentru cei dragi. 

Ai putea crede că eşti în Viena sau în Berlin. În realitate, peisajul feeric este în inima Transilvaniei, la târgul de Crăciun din Cluj-Napoca. Şi nu sunt deloc puţini cei care au intrat deja în spiritul sărbătorilor. 

Ajutaţi, desigur, de bradul înalt de 33 de metri, de cele 90 de căsuţe pline cu bunătăţi sau de miile de luminiţe. 

Pentru că cei care au aşteptat cel mai mult Târgul de Crăciun sunt copiii, în acest an pentru ei a fost adus un carusel care a fost decorat cu nu mai puţin de 3.000 de luminiţe.

Atracţia principală a târgului este vinul fiert. Dar şi mirosul de scorţişoară sau cel al gogoşilor cu ciocolată, vanilie sau caramel atrag vizitatori de toate vârstele.

Un kurtos colac aburind completează perfect meniul de la târg.

Şi Craiova a îmbrăcat hainele de sărbătoare. Luminiţele care împodobesc Târgul de Crăciun şi tradiţiile din toată ţara, prezente în cele peste 60 de căsuţe, au transformat centrul oraşului într-un tărâm de basm. 

Lista bunătăţilor este lungă. De la plăcinte, slănină şi cârnaţi de Mangaliţa, până la friptură la grătar sau brânzeturi fine. 

Mâine seară vine rândul Capitalei să deschidă porţile Târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

romania cluj craiova craciun targ cadouri luminite
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025