România traversează cea mai geroasă săptămână din această iarnă
România traversează cea mai geroasă săptămână din această iarnă, spune meteorologul Elena Mateescu.
![România traversează cea mai geroasă săptămână din această iarnă Termometru în zăpada](https://img.observatornews.ro/0/2025/2/14/610129/iarna-frig-59deb56e.webp?w=430&f=2&v=2)
„Va fi cea mai geroasă săptămână din această iarnă”, cu temperaturi ce pot coborî chiar până la -20 de grade, spune directorul ANM, potrivit Mediafax.
Potrivit directorului ANM, în Transilvania și Moldova temperaturile vor coborî dramatic sub -15 grade și pot atinge chiar și -20 de grade. Prezența stratului de zăpadă va accentua răcirea în jumătatea estică a țării.
România traversează cea mai geroasă săptămână din această iarnă
În București, temperaturile vor scădea până la -8, -10 grade noaptea, iar maximele zilei nu vor depăși 1-2 grade. Ninsorile vor începe în noaptea de sâmbătă spre duminică, formând inițial un strat de 1-3 centimetri, care se va îngroșa pe parcursul zilei de duminică și în timpul nopții.
„Astfel încât nu numai zona montană va consemna un strat de zăpată, dar și în zonele mai joase din partea de est și sud-est, inclusiv în Capitală, ne așteptăm, pe lângă faptul că și temperaturile vor scădea significativ, și la precipitații, la început sub formă de ploaie, chiar începând din această noapte, iar de mâine noapte transformarea acestora în ninsori”, a afirmat directorul ANM.
Mateescu spune că zăpada este binevenită, deoarece are rol protector pentru culturile agricole în contextul temperaturilor foarte scăzute. În plus, orice formă de precipitații va ajuta la ameliorarea secetei, februarie fiind până acum extrem de secetoasă, cu doar 2 litri pe metru pătrat înregistrați la nivel național.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰