Din chilie, direct pe plajă! 5 tinere au celebrat în bikini, în faţa călugăriţelor, încheierea stagiului la o mănăstire
Un experiment al unei televiziuni britanice s-a încheiat cu totul neaşteptat. Timp de o lună, 5 fete petrecăreţe au fost ţinute într-un stagiu la o mănăstire.
De Redactia Observator la 10.11.2017, 18:35Un experiment al unei televiziuni britanice s-a încheiat cu totul neaşteptat. Timp de o lună, 5 fete petrecăreţe au fost ţinute într-un stagiu la o mănăstire. La final, au celebrat nebuneşte.
Pentru ineditul experiment, televiziunea britanică Channel 5 a selectat cinci tinere amatoare de petreceri nocturne. Două dansatoare, o animatoare, un model de lenjerie intimă şi o secretară s-au încadrat perfect pe profilul dorit de producători.
Tinerele cu vârstele cuprinse între 19 şi 23 de ani au fost invitate să trăiască o lună la o mănăstire din Swaffham. Au renunţat la alcool, machiaj, telefoane de fiţe, cheltuieli nebuneşti şi partide de amor şi au fost nevoite să urmeze un trai auster.
La finalul stagiului însă, fetele s-au dat din nou în spectacol. Sub privirile călugăriţelor, s-au dezbrăcat în bikini şi s-au aruncat în mare. Aşa cum arată imaginile difuzate de televiziunea britanică, măicuţele au zâmbit la dezlănţuirea celor 5 tinere.
Sursa: Dailymail
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și