Ce înseamnă P.E.R.I.P. Cele cinci cuvinte cheie care te ajută să ai succes în antreprenoriat
Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, ne spune astăzi, în cadrul rubricii IQ Financiar, despre cei tineri și educația financiară 18-25 de ani, când sunt atâtea provocări, visuri și nerăbdare.
De Iancu Guda la 17.01.2025, 08:56Cum ajutăm tinerii să aibă echilibru și viziune pe termen lung? Pentru că, nu-i așa, tinerii sunt nerăbdători și visători. Pe de o parte e bine să viseze, să aibă ambiții, dar acele vise să nu se spulbere dimineața când se trezesc. Adică să fie visuri, aspirații care chiar să se întâmple. Deci să se realizeze cu un plan, cu echilibru și apoi să aibă răbdare, pentru că nimic mare nu se construiește repede și ușor.
Haideți să vedem cum îi ajutăm pe cei tineri să-și construiască răbdarea și visele pe un plan. Răbdarea. Un exemplu matematic banal, simplu, atât de ușor de înțeles. Am două scenarii.
Pune bani devreme în viață și economisește pe termen lung
Scenariul roșu: de la 25 de ani până la 34 de ani pun 2.000 de euro pe an, deci 10.000 de lei, care înseamnă 800 de lei. Mulți tineri în ziua de astăzi în marile orașe câștigă suficient de bine, nu mai zic în IT că primul salariu e o mie și ceva de euro, în București, de exemplu, sau în Cluj, dar pot pune 800 de lei pe lună economii. Dacă fac treaba asta, atenție ce vă zic, e foarte important, dacă fac treaba asta 10 ani până la 35 de ani și să opresc din economii pentru pensie, de la 35 de ani până la 65 de ani, nu mai pun niciun ban.
Scenariul albastru: n-au făcut nimic până la 35 de ani, și au trăit prima tinerețe, au cheltuit toți banii și se apucă de la 35 de ani până la 64 de ani să pună 2.000 de euro pe an. Deci de trei ori mai mult efort, de trei ori mai mult timp. Care sunt rezultatele?
În primul scenariu, în care ai pus de trei ori mai puțin bani, doar 10 ani, dar atenție, de la 25 până la 35 de ani, vei avea, la pensie, 314.870 de euro, dacă investești banii în pilonul 3 de pensii, de exemplu, la un randament de 8% pe an.
În scenariul 2, vei avea 226.000. Deși ai pus de trei ori mai mulți bani, vei avea cu 50% mai puțin. Ne maltratăm financiar, pentru că n-avem echilibru. Asta facem, în realitate, maltratare financiară, pentru că cine vrea să depună de trei ori mai mulți bani, scenariul 2, și să primească cu 50% mai puțin? Majoritatea o face. De ce? Că vor să-și trească viața, tinerețea. Dom'le, e bine, e plăcut, dar are consecințe. De aceea ajutăm pe cei tineri să înțeleagă.
Ce înseamnă P.E.R.I.P.
Fără răbdare, fără investiții pe termen lung, nu ai cum să construiești ceva mare, important. Și atunci pun accentul, pe acest interval, 18-24 de ani, răbdare și P.E.R.I.P.
E un acronim care vine de la 5 cuvinte cheie esențiale. Ce înseamnă P.E.R.I.P? Pasiune, expertiză, reputație, independență și planificare. Fără astea 5, nu ai cum să reușești.
Tinerii, la 20, 21, 22 de ani, vor să facă o afacere. Dom'le, ești pasionat sau ai o plăcere? Ai expertiză? Ce înseamnă? Îți trebuie niște ani de experiență să înțelegi business-ul, modelul, furnizorii, costurile. Ce reputație ai? Cine te recunoaște pentru acea expertiză? Ai niște bani puși deoparte, o independență și apoi un plan financiar. Dezvoltați cele 5, pentru că vei avea succes mult mai probabil în antreprenoriat. Deci, tinerii visători, fără răbdare, să aibă un plan și să construiască pe termen lung. Altfel, riscurile sunt mari.