Cine sunt Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, "fetele de aur" ale României. Bodnar a vrut să renunţe la sport după ce i s-a spus că "rupe barca"
Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au adus României prima medalie de aur de la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Echipajul de dublu vâsle feminin a obţinut medalia după o cursă fantastică şi au terminat cu timpul de 6:41.03. Fetele au condus cu aproape 2 secunde după primii 500 de metri. Încă înainte de jumătatea distanței echipajul nostru defila cu un avans de mai bine de două bărci.
De Redactia Observator la 28.07.2021, 09:53"Fetele de aur" ale României au o poveste impresionantă, presărată cu multe dezamăgiri, tentative de a renunţa la sport, sacrificii, dar şi cu cinci medalii importante obţinute în ultimii doi ani.
Cine sunt Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş
Ancuţa Bodnar are 22 de ani, la fel ca şi colega sa Simona Radiş. Ancuţa Bodnar s-a năcut pe 25 septembrie 1998, comuna Vatra Moldoviței, județul Suceava. Ancuţa Bodnar a fost la un pas să renunţe la canotaj după ce i s-a spus că nu este făcută pentru acest sport şi "rupe barca".
Antrenoarea ei, Mariana Lupou, a făcut-o să se răzgândească. Lupou nu ar fi avut succes dacă nu s-ar fi implicat şi canotorul Mihăiţă Ţigănescu, iubitul Ancuţei. Ţigănescu, care la rândul său a obţinut argintul la Tokyo la proba masculină de patru rame, a fost cel care a avut cea mai mare influenţă în decizia Ancuţei Bodnar de a nu renunţa la visul ei.
- România e în finală feminină la 8+1: am stabilit un nou record mondial în recalificări
- A treia medalie pentru România la Jocurile Olimpice de la Tokyo: echipajul de patru rame masculin, argint la canotaj
- Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Fetele au câștigat proba de dublu vâsle,...
Ancuţa Bodnar a început canotajul la vârstă de 14 ani şi este legitimată la CS Dinamo. În 2019, Bodnar şi Radiş au luat medalia de la argint la Campionatul Mondial din Austria şi tot în 2019 luau argintul la Campionatul European desfăşurat în Elveţia. În 2020, cele două câştigau Campionatul European din Polonia, iar în luna aprilie a acestui an luau din nou medalia de aur la Campionatul European din Italia. Palmaresul lor a fost completat acum cu cea mai strălucitoare şi importantă medalie: aurul olimpic la Tokyo 2020.
Simona Radiş are tot 22 de ani şi este născută în Botoşani, pe 5 aprilie 1999. Radiş a fost portdrapelul României, alături de Robert Glinţă, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo 2020. Radiş este legitimată la CSA Steaua.
În 2020, Radiş a fost declarată cea mai bună sportivă a clubului Steaua şi a fost inclusă de Federaţia Internaţională de Canotaj pe lista celor mai promiţătoare tinere canotoare dinn lume. Într-un interviu din 2019, acordat SteauaTV, Radiş a vorbit despre sacrificiile pe care trebuie să le facă un canotor: "Mâinile canotorilor suferă, dar nu mereu. Când începem sezonul de vâslit în special, facem bătături și sunt foarte dureroase, uneori ajungem și la carne vie în palme. Trebuie să suportăm, avem grijă de ele, ne dăm cu cremă".
Medalie la Jocurile Olimpice după 13 ani
Performanţa realizată de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş este cu atât mai importantă cu cât aduce României prima medalie pentru canotajul românesc după 13 ani.
Bodnar şi Radiş au adus prima medalie pentru România de la această ediţie a Jocurilor Olimpice, dar totodată şi prima medalie pentru canotajul românesc după o perioadă însemnată. La Jocurile Olimpice din 2008, de la Beijing, Georgeta Andrunache și Viorica Susanu reuşeau să câştige medalia de aur la dublu rame.