Dumitru Buzatu, fostul preşedinte al CJ Vaslui, trimis în judecată în dosarul mitei de peste un milion de lei
Fostul preşedinte al CJ Vaslui Dumitru Buzatu, aflat în arest, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de luare de mită, anunţă vineri, DNA, informează news.ro.
De Redactia Observator la 15.12.2023, 12:50”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Buzatu Dumitru, la data faptei preşedinte al Consiliului judeţean Vaslui, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită”, transmite DNA. Un alt inculpat, expert, aflat în arest la domiciliu, a fost trimis în judecată în acelaăi dosar, pentru pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii
Conform procurorilor, în anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri europene, între Consiliul judeţean Vaslui şi o societate comercială a fost încheiat un contract de achiziţie publică ce avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui.
În cursul anului 2021, în condiţiile în care lucrările erau finalizate în proporţie de 80%, între reprezentantul societăţii comerciale respective, martor în cauză, şi Buzatu Dumitru, preşedintele Consiliul Judeţean Vaslui, ar fi apărut neînţelegeri referitoare la plata facturilor - aproximativ 3.000.000 euro şi implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.
- Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv. Expertul Radu Judele a fost plasat în arest la domiciliu
- Avocatul lui Dumitru Buzatu, mesaj pe Facebook: "Terminaţi-o, vă rog, cu urarea La mulţi ani şi ţie, dar şi...
- Știrile zilei, 29 septembrie 2023. Baronul Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv pentru luare de mită. A...
”În acest context, Consiliul Judeţean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială (al cărei obiect de activitate este realizarea de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică) administrată de inculpatul, expert, pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate. După întocmirea raportului de expertiză, în perioadele 27-29.06.2022 şi 07.02.2023-26.04.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 714.000 mii de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul judeţean Vaslui şi implicit de „a favoriza” societatea martorului (în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de cca. 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini). De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenţi din cadrul Consiliului judeţean Vaslui şi că-i va determina pe aceştia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate”, relatează DNA.
În acest context,, expertul a primit în datele de 02.03.2023 şi 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei. După remiterea sumei, inculpatul ar fi înaintat Consiliului Judeţean Vaslui documentaţia tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită şi acceptată de către factorii decidenţi din cadrul instituţiei publice, printre care şi inculpatul Buzatu Dumitru. În perioada 08.05 - 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea preşedinte al Consiliului judeţean Vaslui, ar fi pretins, indirect, de la acelaşi om de afaceri, sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea de aproximativ 3.000.000 euro menţionată, care reprezenta contravaloarea lucrărilor executate de firma omului de afaceri. La data de 22 septembrie 2023, ”inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, precizează DNA.
În cauză, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune, s-a dispus instituirea de măsuri asiguratorii asupra a 20 bunuri imobile (apartamente, case, construcţii, terenuri) ce aparţin celor doi inculpaţi. De asemenea, s-a mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor sume de bani, ridicate de la Dumitru Buzatu cu ocazia percheziţiei domiciliare.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.