Antena Meniu Search
x

Dumitru Buzatu, suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui

Dumitru Buzatu a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui, după ce prefectul județului a emis ordinul de constatare, ca urmare a dispunerii măsurii arestului preventiv

de Redactia Observator

la 26.09.2023, 16:14

Dumitru Buzatu, suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui

"În această după amiaza, Instituția Prefectului Vaslui a emis Ordinul privind constatarea suspendarii de drept a lui Buzatu Dumitru din functia de președinte a C J. Vaslui, ca urmare a dispunerii măsurii arestului preventiv", se arată într-un comunicat de presă.

Daniel Onofrei, prefectul de Vaslui, spune ca Ordinul a devenit operațional cu începere de la data emiterii și că este o premieră pentru județul Vaslui. 

Arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant

Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv, după ce a fost prins în flagrant cu mită de 1,25 milioane de lei. Emil Savin, omul de afaceri care i-a dat mită peste un milion de lei preşedintelui CJ Vaslui, spune că nu el l-a denunţat şi nu au fost prieteni niciodată. Pe înregistrări, Dumitru Buzatu îi mulţumeşte pentru bani şi îi mărturiseşte că milionul vine la fix, că era "pe drojdie". În portbagajul şefului de judeţ, au fost găsite o geantă maro de piele, plină cu banconote, covrigi, friptură şi vin. Iată mărirea şi decăderea celui care a condus 30 de ani cel mai sărac judeţ din ţară, povestită de oamenii-cheie din dosar. 

Dumitru Buzatu a fost aproape 30 de ani la putere şi a administrat sărăcia în Moldova. În judeţul campion la asistaţi social şi elevi care abandonează şcoală, baronul PSD a reuşit să strângă avere. 330 de mii de lei este venitul anual al lui Dumitru Buzatu din salariul de preşedinte de Consiliu Județean, pensie şi pensie specială de la Parlament. Are cel puţin zece terenuri agricole, forestiere şi intravilane, însumând câteva hectare, împrăştiate în tot judeţul. Deţine şi cinci case, o autorulotă, două maşini şi o ambarcaţiune. Are acţiuni la o societate, iar în conturi în jur de 100 de mii de lei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cunoaşteţi cazuri în care medicii au refuzat nejustificat să facă întrerupere de sarcină?

Observator » Evenimente » Dumitru Buzatu, suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui